in

Accident de camion la Nogara, șofer român strivit în cabină, scos de pompieri după trei ore

Un şofer român de TIR a fost strivit în cabină şi a durat trei ore până când a fost scos de acolo. Imagini cu pompierii italieni încercând să îl scoată viu dintre fiare au fost publicate de presa italiană, fiind absolut dramatice.

Un șofer român de camion, cu reședința în San Giorgio Bigarello, este spitalizat cu prognoză rezervată la spitalul Borgo Trento din Verona, după un accident care a avut loc luni după amiază, la ora 18:00, în zona Verona.

Petre Andriescu, în vârstă de 51 de ani, conducea o articulată fără încărcătură pe şoseaua statală 51, în zona Nogara, când a pierdut controlul camionului, a ajuns pe contrasens şi s-a răsturnat într-un şanţ de beton, cabina izbind violent un podeţ.

O ambulanţă a ajuns foarte repede la locul accidentului, apoi a sosit un elicopter şi şoferului i s-a acorda tprimul ajutor în cabina care era un morman de fiare. Au venit apoi pompierii care au muncit trei ore pentru a-l scoate pe român în viaţă din cabină.

 A fost nevoie de trei macarale mobile pentru a ridica din şanţ cabina şi abia după trei ore românul a fost scos din ea, fiind apoi transformat de urgenţă la spital, starea lui fiind critică.Presa italiană, citată de observator.tv, scrie că românul a pierdut controlul volanului fie din cauza unei boli, fie pentru că atenţia i-a fost distrasă, a derapat mai întâi înspre dreapta, a încercat să redreseze camionul şi a pierdut complet direcţia, răsturnându-se în şanţ. Din cauza vitezei, camionul a alunecat de-a lungul şanţului, pe o parte, până la impactul cu un podeţ.

Traficul a fost complet blocat e şosea timp de mai bine de trei ore.

Despăgubiri record pentru un român beat, lovit de o mașină: peste UN MILION DE EURO și pensie pe viață

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

După șase ani de Italia, o româncă a revenit în România și e disperată: «Români din diaspora, nu vă întoarceţi!»

Roma, italian de 32 de ani, s-a sinucis după ce i-a murit logodnica româncă: ”Te iubesc, vin după tine!”