in

Zi plină de lacrimi la Palazzo Pignano: sute de oameni au plâns la înmormântarea tânărului român ucis şi abandonat pe marginea drumului

Sute de oameni au plâns la înmormântarea lui Petrișor Vasile Cioroabă, tânărul român ucis de un şofer şi abandonat pe marginea unui drum, în Italia. Băiatul se întorcea pe jos de la discotecă, în momentul tragediei. 

Petrișor Vasile Cioroabă avea 18 ani şi era fotbalist. Tânărul a crescut în orăşelul Palazzo Pignano, din provincia Cremona, Italia, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, 1 septembrie, băiatul parcă a intrat în pământ. Fusese la club cu prietenii, iar una dintre fetele cu care Petrişor era la discotecă a povestit că acesta i-ar fi spus, la un moment dat, că nu se simte bine, că e trist şi că pleacă acasă. 

După ce l-au așteptat și căutat în zadar, părinţi au mers luni dimineață la poliție, unde au depus o plângere, iar căutările au fost preluate de autorități. La scurt timp, însă, Petrișor a fost găsit fără viață pe câmp, la marginea unui drum puțin circulat. 

Tânărul fusese ucis în cursul nopții de o maşină Fiat Grande Punto, al cărei șofer, un tânăr italian în vârstă de 25 de ani din Pandino, spune că nu știa că a lovit un om.”Am crezut că am lovit un parapet”, a declarat şoferul pentru presa italiană, citată de observator.tv.

El a fost cel care, luni la prânz, s-a întors la locul accidentului, l-a găsit pe român zăcând fără viaţă pe caldarâm şi a alertat autorităţile. Ieri, sute de oameni au venit să îl conducă pe ultimul drum pe tânărul de ani care şi-a găsit sfârşitul într-un mod dramatic.

A fost o zi plină de tristeţe şi de lacrimi în Palazzo Pignano. Procesiunea a început la locuința familiei din via Roma 2, în Palazzo Pignano, acolo unde Petrişor a trăit în ultimii 15 ani. Apoi, mama băiatului – Magdalena – tatăl, Vasile, surioara mai mică, rude, prieteni şi cunoscuţi au mers până la biserica unde s-a ținut slujba religioasă de înmormântare. 

Peste 300 de tineri îi aşteptau la biserică, în timp ce alte peste o sută de persoane îl așteptau pe Petrişor în lăcaşul de cult, pentru un ultim omagiu. Mulți dintre tinerii care au parcurs drumul de la casa băiatului la biserică au purtat un tricou cu imaginea lui Petrișor pe el.

Ajunși la biserica din localitate, don Benedetto Tommaseo și don Giancarlo Camastra au oficiat slujba de rit catolic, apoi părintele Orelia a ținut slujba în rit ortodox, religia familiei Cioroabă. La încheierea slujbei religioase, doi porumbei albi au fost eliberaţi de două tinere, moment ce simbolizează călătoria sufletului lui Petrişor spre cer.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi frați români, muncitori în construcții în Sicilia, prinși cu 31 kg de droguri pe feribot

Ministrul diasporei, cu un alai de funcționari, în turneu prelungit în Italia, pentru a informa românii despre cum să voteze