in

Politica de turmă

Oana Iuraşcu

Inactivitatea politică este o boală modernă. Ne-am obişnuit să contemplăm, precum legumele nereprezentate civic, politic, filmul guvernării PDL-UDMR, care rulează fără încetare. Lipsit de orice contrapondere legislativă, sindicală, Emil Boc îşi asumă răspunderea de vreo trei ani. Legi de o importanţă capitală – reforme ale educaţiei, pieţei muncii, sănătăţii – trec prin Parlament fără nici un impediment. Este o perioadă unică în istoria postdecembristă a României: guvernarea fără Opoziţie.

Acum, dată fiind absenţa totală a Opoziţiei, regimul se pregăteşte să modifice Constituţia şi organizarea regională a României. Vor puţin aceşti domni? Se pare că nu. Numai opoziţia pare neimpresionată, olimpian, de dimensiunile ambiţiilor dreptei la guvernare. Nimic nu o împinge la nici un fel de acţiune.

A spune că totul este decis de către Uniunea Europeană este inutil. Politica internă nu se decide la Bruxelles sau la Strasbourg şi, în orice caz, în lipsa acţiunii, măcar o dezbatere poate fi purtată despre limitarea suveranităţii, consecinţă a acestor politici exercitate opac, fără consultarea majorităţii de 20 de milioane de coaliţia la putere.

Între altele, Opoziţia, reprezentată de USL, nu este deranjată, sau cel puţin plictisită de aberaţia repetării unor scheme politice trecute, fie omorârea câinilor vagabonzi, fie politicile referendare. În sine a organiza referendumuri, indiferent pentru ce, a devenit absurd. Coaliţia guvernează singură cu capul la zid, fără cetăţeni, fără opoziţie, fără sindicate, singurele organizaţii admise de democraţia modernă.

Referendumurile sunt deja o relicvă a anilor portocalii populişti 2005 -2008, iar a le convoca este un exerciţiu inutil. Coaliţia nu se bucură de sprijinul majorităţii românilor. Dreapta pare închisă în teme recurente şi depăşită clar de realitate. Liderii de dreapta se chinuie realmente de mai mult de cinci ani să rezolve problema emigraţiei fără nici un rezultat, demonstrând de fapt tendinţe xenofobe în interiorul Uniunii Europene. Discuţia despre spaţiul Schengen este deja depăşită deoarece majoritatea celor care emigrează, circulă şi muncesc în străinătate fără voie de la Boc sau de la Barroso.

În mod clar dreapta, care se află la putere de şase ani, este erodată politic şi lipsită de credibilitate. Toate temele pe care insistă liderii ei sunt repetate şi uzate de ani de zile. Doar Emil Boc se minte. De Sfintele Paşte, ca un oficiant al unui cult nou, liniştea populaţia că se află pe drumul cel bun. Parte din populaţie, în seara Învierii se întreba creştineşte cine ne va scăpa de el. Această juxtapunere de evaluări ale realităţii arată exact cât de departe este Boc de cetăţeni. Întrebarea este până unde trebuie să ajungă cu aberaţiile coaliţia la putere pentru ca USL să iasă din ataraxie? Lipsa de combativitate este adevărata problemă a Opoziţiei. Liderii ei nu se mobilizează pentru nimic, fie dezbateri pe teme importante, fie discuţii insituţionale cu sindicatele, fie acţiuni politice noi.

Dacă am mai ieşi din perspectiva limitată a telenovelei Boc, o simplă privire panoramică în politica europeană ne-ar arăta că nicăieri situaţia nu este statică. Europa cunoaşte un reviriment al ecologiştilor, al stângii. Irlandezii au convocat alegeri şi au pus în discuţie înţelegerile cu FMI. Cei care au motivaţii nu practică politică de turmă în interiorul Uniunii Europene. Absenţa combativităţii, lipsa de inventivitate în crearea unor breşe în zidul opac al acestei guvernări vor fi decontate în viitor.

Sau poate deja Opoziţia e resemnată să fim cu toţii conduşi pe firul roşu de la Bruxelles, cu mâna lui Boc? Poate le convine să avem politici similiare cu Ungaria, deşi nu avem nimic în comun cu ungurii. Ce avem în comun? UDMR? Noi, ceilalţi, care nu suntem obsedaţi de regionalism, de discriminări pozitive, teme vechi de altfel, din 1996, ce avem în comun cu politicile UDMR? Este sarcina Opoziţiei să găsească o contrapondere inteligentă la aceste politici europene parţiale, exercitate de către PDL şi UDMR, să regăsească sensul unei solidarităţi şi al politicii naţionale. De anvergură.