in

Alegeri în diaspora, românii mai au câteva zile pentru a alege să voteze la secție sau prin corespondență

Alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate mai au timp până în 21 septembrie să se înregistreze pentru a vota la secțiile de vot din afară sau pot, de asemenea, să opteze, tot până la aceeași dată, să voteze prin corespondență. Data limită a fost confirmată, recent, prin calendarul oficializat al alegerilor parlamentare.

Alegătorii care au domiciliul sau reședința în străinătate mai au timp să se înregistreze pe site-ul Autorității Electorale Permanente (AEP), pentru a-și exprima opțiunea de vot (fie la o secție de votare din afara țării, fie prin corespondență), până la 21 septembrie 2020. Cei interesați trebuie să se înregistreze pe acest site.

Atenție! Dacă doresc să voteze în secții din afară, înregistrarea cetățenilor români pe site-ul AEP nu este o condiție obligatorie pentru exercitarea dreptului la vot. Însă, în funcție de aceste înregistrări, se organizează secțiile de votare, astfel că românii ar avea interesul să se înregistreze, pentru a le crește șansele să fie arondați unei secții de votare cât mai aproape de casă (potrivit articolului 23(2) din Legea nr. 208/2015).

La fel ca în țară, și alegătorii din străinătate pot vota exclusiv la secția de votare unde au fost arondați (excepție făcând cazurile când se schimbă reședința/domiciliul ulterior datei de 21 septembrie).

Pe de altă parte, dacă vrea să voteze prin corespondență, alegătorul cu domiciliul sau reședința în străinătate este obligat să se înregistreze, în acest scop, tot pe site-ul AEP (conform articolului 4 din cadrul Legii nr. 288/2015).

Anul acesta, alegerile parlamentare sunt programate pentru data de 6 decembrie.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italian acuzat că ar fi abuzat ani la rândul de fetița iubitei, s-a sinucis în arestul unei secții de poliție din București

Papa Francisc consideră că ”plăcerea de a mânca și plăcerea sexuală vin de la Dumnezeu”