in

Declarație șoc a ministrului diasporei: Românii au OBLIGAȚIA să se înscrie în termen de 30 de zile la misiunile diplomatice, dar nu o fac pentru că mulți muncesc la negru

Declarație cel puțin surprinzătoare a ministrului diasporei, Natalia Intotero, cu ocazia lucrărilor Forumului românilor de pretutindeni de la București: românii sunt obligați să se înscrie la ambasade și consulate după 30 de zile de la părăsirea țării, dar nu o fac pentru că acceptă să muncească la negru.

O parte dintre participanți nu au înțeles ce legătură are înscrierea la misiunile diplomatice cu angajarea și nici de unde a apărut această obligativitate. Nimeni nu a auzit despre această obligativitate. Poate că a apărut cu vreo ordonanță de urgență, așa cum ne-au obișnuit în ultimul timp. Niciodată nu am auzit măcar despre un asemenea termen. Vin o grămadă de miniștri, secretari de stat sau funcționari pe la ambasade să nu ne spună nimic, dar despre această obligație nu am auzit niciodată. Au invocat o lege, 248 din 2005, unde cică ar exista un asemenea termen.”, ne-a declarat un participant la forum.

”Apoi, nu înțeleg ce legătură are angajatul la negru, cu înscrierea la ambasadă sau consulat. Ce mă oprește să merg la misiunea diplomatică fără să precizez unde lucrez. De când e obligatoriu să declar ce fac eu pe teritoriul altui stat?”, a mai adăugat el.

Ministresa Intotero nu a fost sigură nici ea pe acest termen, inițial crezând că este vorba despre 90 de zile, apoi a cerut informația unui reprezentant al departamentului consular. ”Dacă nu-l știa nici ea bine, cum ar pretinde ca noi să-l știm?”, s-a întrebat un alt participant

Iată declarația completă:

”Există obligativitatea ca în termen de 3 luni, fiecare cetățean, nu-i așa?…puteți zice dumneavoastră (cerând confirmarea de la reprezentantul departamentului consular)…ah, după 30 de zile dacă decide să rămână într-o țară, să locuiască, el are obligativitatea de a merge la misiunea diplomatică și de a se declara…da?…dar nu merg, pentru că mulți dintre ei au acceptat pe propria lor piele să muncească la negru…și de aceea nu putem vorbi niciodată de un număr exact…da?”

Am căutat și noi legea 248, din 2005, cu toate modificările ulterioare și nu am găsit decât faptul că ”în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României”, fără să existe un termen anume.

Obligaţiile cetăţenilor români pe perioada şederii în străinătate

Pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au următoarele obligaţii:

 · să respecte legislaţia României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligaţiilor asumate de Romania prin documente internaţionale;

· să respecte legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a ramâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România;

 · să depună toate diligenţele în vederea acordării de ajutor cetăţenilor români aflaţi în dificultate pe teritoriul statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situaţii misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul respectiv;

· în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;

· să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenită în starea lor civilă.

Ministerul diasporei a invitat reprezentanții mediului asociativ românesc din afara granițelor și ai reprezentanților mass-media de expresie românească, de a participa la Forumul Românilor de Pretutindeni, care va avea loc în perioada 4-8 septembrie 2019, în România. Evenimentul cuprinde atât dezbateri generale privind românii de pretutindeni, precum și ateliere de lucru privind afirmarea identității culturale și dreptul la educație, oportunități antreprenoriale, integrarea socială și economică a românilor din afara granițelor.

Andi Rădiu

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputat PNL: «Guvernul nu a achiziționat tablete pentru Diaspora, haosul de la ultimele alegeri se va repeta»

USR solicită peste 1.000 de secţii de votare în toată lumea, dintre care 800 în Europa