in

Diaspora se plânge de serviciile consulatelor: «Este inadmisibil să aducem birocrația din România şi aici»

„Suntem umiliţi de consulate”, spun în cor românii din străinătate, care nu scapă de birocraţia specifică României, chiar dacă au plecat cât mai departe de ţară.

Români din toate colțurile lumii se plâng de modul greoi în care funcţionează platforma electronică de la MAE şi sunt disperați că nu pot veni în ţară sau că stau printre străini, cu acte expirate.

Un român stabilit în Germania a încercat luni în șir să obțină o programare pentru un nou pașaport, prin platforma oficială a MAE, econsulat.ro. În acest timp, a circulat cu acte expirate și nu a putut merge în țară, pentru botezul copilului. Noile documente trebuiau eliberate de consulatul României la Bonn.

“Un calendar electronic, dar pe care nu efectiv găsești nicio poziție liberă. Dacă mergi acolo, ești întrebat dacă ai programare de un domn portar, și bineînțeles dacă nu ai programare, nu ai acces în interiorul clădirii. Este inadmisibil să aducem birocrația din România aici, în condițiile în care dacă mergi la o primărie a Germaniei, tu, ca cetățean român, ți se rezolva problema imediat”, a povestit nărbatul pentru Ştirile Pro TV.

Românul a obținut noile acte după șase luni, în urma unor reclamații făcute la București, la Ministerul Afacerilor Externe.

Stabilită în Suedia, Gabriela încearcă de la sfârșitul lunii mai să facă o programare online pentru a obține certificatul de naștere al fetiței sale: “Suntem tratați foarte urât, fără respect, și nu merge să faci programări online. Până pe 31 iulie nu poți face programări, iar după 31 iulie nu îți mai arată nicio zi.”

Organizarea consulatelor itinerante în Reggio Calabria și Cosenza în luna iulie

Nu doar că sistemul este subdimensionat, însă pentru fiecare document nou este nevoie în continuare de foarte multe acte, pe care românii trebuie să le încarce online. Iar documentele nu se păstrează. Astfel că atunci când au nevoie de noi acte, românii o iau de la capăt.

Și dacă vor trei documente diferite, trebuie să facă trei programări diferite, care, rareori sunt în aceeași zi. Mai mult, informaţille despre actele necesare nu sunt actualizate.

„Nu mai vreau să am de-a face cu ei, niciodată”

Un român din Marea Britanie a povestit cum a făcut trei drumuri de câte 200 de kilometri până la consulatul din Londra, doar pentru că i s-au cerut alte documente decât cele pe care le-a încărcat pe econsulat.ro, după instrucțiunile de pe site.

“M-am simțit umilit de către autoritățile din țara mea. Fiica-mea la fel a spus, a spus abia aștept să-mi adun bani ca să aplic pentru cetățenia britanică, pentru că nu mai vreau să vin aici, nu mai vreau să am de-a face cu ei, niciodată. Mergând la autoritățile engleze pentru orice problemă, niciodată nu m-am simțit dat la o parte, chiar dacă sunt român, chiar dacă vorbesc engleza cu accent.”

Și, în ciuda problemelor semnalate, oficialii MAE susțin că platforma e-consulat “este funcțională și nu înregistrează dificultăți tehnice majore”. Ministerul spune că numărul solicitărilor în pandemie a crescut cu câteva mii pe lună și, din această cauză, au apărut întârzieri mari în eliberarea documentelor.

România are 73 de oficii consulare doar în UE. Una dintre cele mai extinse rețele în raport cu celelalte state membre, după cum însuși Ministerul Afacerilor Externe se laudă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 3.4]

Roma, și-a fracturat bazinul după ce s-a rupt podeaua cu el, român dus în stare gravă la spital

Genova, după o urmărire ca-n filme, doi români au fost arestați, au încercat să fure ceasul unui polițist