in

Iohannis, vorbe dulci pentru Ramona Mănescu: «A promis că lucrurile vor fi mai bine organizate în secţiile de vot în diaspora»

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că are promisiunea fermă a ministrului afacerilor externe că, la următorul scrutin, lucrurile vor fi „mult mai bine organizate” în secţiile de vot din diaspora, potrivit Agerpres.

Deși este foarte critic cu guvernul României în general, de această dată Iohannis face o notabilă excepție pentru Ramona Mănescu, blonda din fruntea Externelor provenită din partidul lui Tăriceanu.

Prezent la The Liederkranz of New York City, pentru lansarea unei cărți, preşedintele a răspuns unor întrebări legate de organizarea votului în diaspora. La eveniment a fost prezentă şi ministrul afacerilor externe, Ramona Mănescu.

„Am văzut că la europarlamentare, unde participarea a fost senzaţional de bună – poate şi datorită referendumului pe care l-am convocat în paralel cu europarlamentarele – lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit şi cum ne-am imaginat că vor funcţiona.

După care, folosind rezultatul referendumului, iar s-a lucrat pe legislaţia specifică şi s-au găsit câteva soluţii. Am promisiunea fermă de la doamna ministru al afacerilor externe, care este aici, că lucrurile vor fi mult, mult mai bine organizate de această dată în secţiile de vot din diaspora.

Sper să fie aşa, pentru că altfel s-ar crea impresia în diasporă că nu se poate vota şi ar fi foarte păcat. Sunt voturi extrem de importante, orice vot e important. (…) E imposibil să construim un viitor aşa cum ni-l dorim fără să votăm. Şi avem un exemplu de ce se întâmplă dacă nu votăm. În decembrie 2016 foarte mulţi români au spus că nu au ce vota şi că lucrurile, oricum, nu se poate îmbunătăţi şi am avut o participare foarte slabă. Rezultatul îl ştim: guverne foarte slabe care sunt şi în acest moment în funcţiune”, a declarat el.

Preşedintele a menţionat că s-ar bucura foarte mult dacă mulţi români din diaspora ar alege să revină acasă.

„Este ţara noastră, este patria noastră. Ştiu că foarte mulţi au plecat fiindcă nu s-au mai descurat în ţară sau au fost persecutaţi politic în timpul regimului comunist. Dar foarte mulţi români au plecat şi după Revoluţie, nemulţumiţi fiind de evoluţia lucrurilor în România. Unii au plecat probabil fiindcă acasă nu şi-au găsit de lucru sau nu şi-au găsit de lucru ce şi-au dorit. Potrivit unor statistici peste 4 milioane de români trăiesc în afara ţării, o diasporă foarte mare. Este un potenţial enorm şi pentru România.

Dacă o bună parte dintre românii care au plecat din varii motive s-ar întoarce în ţară, ar fi o enormă bogăţie pentru România. Oameni care sunt bine calificaţi, oameni care cunosc lumea şi ar fi o evoluţie senzaţional de pozitivă pentru noi”, a declarat el.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://www.gazetaromaneasca.com/societate/politica/interviu-cu-ep-ramona-mnescu-pnl-vrea-acord-cu-partidul-lui-fini/

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cablul de oțel al unui elevator s-a rupt, muncitor român de 24 de ani grav rănit la o firmă din Udine

Rareș Bogdan, liderul europarlamentarilor români din grupul PPE: «Ursula von der Leyen este o plagiatoare»