in

Partidul Diaspora Română a început oficial campania de strângere de adeziuni

Partidul Diaspora Română este, începând de astăzi, operativ 100%!

După un travaliu lung şi anevoios, presărat cu piedici și  întârzieri politice, juridice și administrative, PDR a reuşit în intenţia sa de a fi primul partid construit pe profesionalism, legalitate și bun simț în Diaspora.

Ţinând cont de importanţa pe care o are Diaspora Română pentru România, nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic şi social, ne-am aşteptat ca partidul nostru să nu fie primit cu braţele deschise de către actuala clasă politică din România și de către cei care sunt contra oricărei iniţiative pe care nu știu sau nu vor să o înțeleagă, lucru care s-a şi întâmplat.

Partidele din România au tot interesul ca Diaspora să nu aibă un partid al ei, în principiile și acțiunile căruia să se regăsească, ca să o poată manipula în continuare prin filiale lor, aşa cum s-a întâmplat de 30 de ani încoace.

A sosit momentul ca Diaspora să aibă un cuvânt serios, profesional, reprezentativ și legal în ce priveşte soarta noastră, a românilor din Diaspora şi a familiilor noastre din ţară.

A sosit momentul ca Diaspora să nu mai fie bătaie de joc și masă de manevră pentru partidele din România, iar noi vom arăta și vom demonstra cu claritate, cine suntem, ce dorim și ce putem face pentru țară!

PDR pregăteşte primul său congres care va avea loc în această vară la Băile Herculane, acolo unde avem sediul principal și unde activează Centrul Direcțional Diaspora.

Vă vom ţine la curent cu toate datele necesare participării la Primul Congres PDR.

Până atunci vă invităm să vizitaţi situl nostru şi dacă vă regăsiți în proiectul pe care îl propunem, să veniţi alături de noi cu idei, dorințe și soluții viabile.

Adeziunea la PDR, https://pdr.partiduldiaspora.ro/inscrie-te/,  cuprinde condițiile minime necesare pentru participarea la acest proiect atât de necesar și, credem noi, așteptat de către toți cei bine intenționați.

Vă mulţumim şi vă aşteptam alături de noi ca să REFACEM ROMÂNIA MARE!

Partidul Diaspora Română

Românii din afara țării înființează un nou partid: Partidul  Diaspora Română. ”PDR uneşte şi construieşte”

Cum se seamănă discordia printre românii din afara țării sau ce spun ”haștagiștii” despre Partidul Diaspora Română

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea unui român din diaspora, mesaj în pragul alegerilor: ”Mulți visează să se întoarcă acasă”

Suntem din nou puși să alegem răul cel mai mic. Aleșii români vor continua să fie spectatori la guvernarea Europei