in

Alte case scoase la vânzare cu 1 euro în Italia. Amendă uriaşă pentru cei care nu renovează

Oraşul Pratola Peligna, Italia, scoate la vânzare case la prețul simbolic de doar 1 euro, în încercarea de a readuce la viaţă zona depopulată masiv în ultimele decenii. Viitorii proprietari vor fi nevoiți să renoveze masiv, altfel fiind amendaţi.

Localitatea este la circa 100 de kilometri est de capitala Roma și în apropiere de unele dintre cele mai bune resorturi de ski din Peninsulă.

Autoritățile din Pratola Peligna vor să vândă nu mai puțin de 250 de locuințe în acest regim, din cele 600 aflate în stare de degradare. Aflat în regiunea Abruzzo, din Munții Apenini, orașul este aproape de stațiuni apreciate în sezonul de iarnă, iar oficialii speră ca proiectul să readucă la viață așezarea istorică atestată de peste un mileniu.

Ca în cazul tuturor celorlalte case date la vânzare cu doar 1 euro, viitorii proprietari vor fi nevoiți să renoveze masiv, alternativa fiind amenda, relatează Observator News.

V-aţi întoarce definitiv în ţară dacă aţi primi o casă la preţul de 1 EURO? Ce propune partidul AUR

„Lucrăm de ani la această schemă, identificăm casele potrivite care nu au fost deja reconstruite în urma cutremurelor. Scopul nostru este să readucem strălucirea și frumusețea centrului vechi, chiar dacă va dura ceva timp”, a declarat Paolo Di Bacco, consilier local.

În anii 1930, orașul avea circa 13.000 de locuitori, însă în ultimele decenii populația a scăzut la jumătate. Multe dintre casele de 1 Euro sunt mici, de aproximativ 750 de metri pătrați, însă câteva au mansardă, terase sau balcoane, scrie The Sun.

Cât costă, de fapt, casele de 1 euro vândute în Italia

Oficialii din Pratola Peligna nu cer depozite de la cumpărători, așa cum au solicitat edilii altor localități în care s-a încercat vânzarea imobilelor pe sume simbolice. Aceștia au apelat, în schimb, la o amendă de 10.000 de euro în cazul noilor proprietari ce nu trimit planurile de renovare în primele șase luni.

Di Bacco a adăugat că aceste reguli stricte au scopul de a descuraja cumpărătorii ce vor doar să pună mâna pe o casă și apoi să plece sau să nu se achite de obligații. „În special străinii, să îi găsești în toată lumea și să-i forțezi să termine renovarea devine imposibil. E ceva ce vrem să evităm de această dată”, a precizat el.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Taranto, femeie bătută și ucisă de partenerul de 75 de ani, bărbatul a încercat apoi să se sinucidă

gropari excavator morminte

Groparii din România nu mai fac față. „Am închiriat un excavator pentru morminte”