Menu
in

Italia: Creștere semnificativă a cererii de vaccinare după introducerea certificatului verde

La fel ca în cazul Franţei, introducerea în Italia a unui certificat care să ateste că o persoană a fost vaccinată pentru a putea accesa diferite locuri pare să aibă rezultate promiţătoare pentru creşterea numărului de persoane vaccinate.

Începând de vineri, italienii au nevoie de un astfel de certificat verde – Green Pass – pentru a putea accesa diferite locaţii, precum sălile de cinema, muzeele, piscinele ori sălile de sport.

Din septembrie, certificatul va fi utilizat şi pentru călătoriile la distanţă şi pentru universităţi. La începerea anului şcolar, toţi profesorii vor fi nevoiţi să prezinte dovada vaccinări sau vor fi suspendaţi fără plată până când o vor face. 

Tot ce trebuie să ştiţi despre Green Pass. Permisul obligatoriu în Italia din 6 august

Conform presei italiene citată de Politico, măsură pare să aibă efectul aşteptat, regiunile Italiei raportând un salt cuprins între 15% şi 200% în programările pentru inoculare.

Un sondaj arată că măsură se bucură de un sprijin destul de larg, doar un sfert din respondenţi spunând că sunt mai mult sau mai puţin împotriva măsurii. 

Cei care se opun, însă, sunt în plină campanie de contestare a certificatului verde, considerând măsura neconstituţională, discriminatorie şi un atac la adresa libertăţii individuale. Cea mai bună dovadă pentru această reacţie este reprezentată de valul de proteste organizate în Italia în ultimele săptămâni. „Ne-am născut liberti şi vom muri liberi” ori „Paşapoartele sunt sclavie” reprezintă câteva dintre mesajele inscripţionate pe afişele prezente la proteste. 

Opozanţi certificatului verde includ grupuri diverse, de la politicieni de extremă dreapta în căutare de voturi pentru alegerile locale din această toamnă la eternii adepţi ai teoriilor conspiraţiilor ori la opozanţi din principiu, precum diferite grupuri libertariene. Mulţi sunt însă proprietari de baruri şi restaurante. Aceştia susţin că certificatul verde este o povară suplimentară aplicată afacerilor lor, pe lângă obligaţia funcţionării la o capacitate redusă. 

Italia se confruntă cu aceleaşi provocări care stau în faţa guvernelor de pe întreaga planetă, liderii politici căutând tot felul de soluţii pentru încurajarea cetăţenilor să se vaccineze în contextul în care varianta Delta a coronavirusului devine tot mai răspândită.

Guvernul de la Roma a urmat modelul francez, alegând să impună restricţii care să-i convingă pe cetăţeni să se vaccineze, în detrimentul unor politici de stimulare pozitivă, precum cele urmate de alte state, inclusiv SUA. 

Green Pass obligatoriu pentru profesori şi studenţi în Italia! «Aşa evităm restricțiile», spune ministrul Speranza

În Italia, 2.7 milioane de persoane cu vârste peste 60 de ani încă nu sunt complet vaccinate, iar cazurile totale au crescut de la sfârşitul lunii iunie, ajungând de la 5.000 la aproximativ 38.000 de în prezent.

O creştere semnificativă poate fi văzută şi în saloanele de terapie intensivă, unde media pe şapte zile a pacienţilor internaţi a ajuns la 21, crescând de la 5, numărul înregistrat la începutul lunii iulie. 

Faptul că regiunile sudice ale Italiei – foarte populare printre turişti – sunt cele mai reticente la vaccinare nu ajută foarte mult eforturile guvernului. În Sicilia, doar 51% din populaţie este complet vaccinată, iar cel mai îngrijorător aspect este reprezentat de faptul că 24% dintre sicilieni cu vârste peste 80 de ani încă nu sunt complet vaccinaţi, informează Adevărul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version