Cunoscuta jurnalistă Tv Irina Petraru a povestit pe blogul ei www.irinapetraru.ro călătoria pe care a făcut-o la Roma împreună cu o prietenă. O călătorie însă plină de surprize neplăcute…
”Am fost la Roma cu o bună prietenă. Sfîrşitul lui martie, vreme frumoasă, trebuie să fie mai puţini turişti, ne-am zis noi. Oricum e un oraş frumos, mâncarea trebuie să fie şi ea minunată. Paste, pizza, gelato. Partea cu vremea s-a confirmat parţial, oraşul e şi el frumos, iar mancarea chiar e minunată. Şi de aici începe partea mai puţin plăcută.
Fontana di Trevi şi Piazza di Spagna
Piaţeta în care se află celebra fântână e mică. Poate de asta e plin cam ca la un concert gratis în centru, de zilele oraşului. Lume peste lume, iar ca să ajungi la buza fântânii trebuie să dai din coate. Odată ajuns acolo trebuie să îţi pui în valoare măiestria la pozat, să nu îţi iasă vreun cap de turist în cadru. Unii merg să facă poze dimineaţa devreme. Aşa o fi, noi dormeam la ora aia. Mai colea, la mică distanţă e Piazza di Spagna, cu celebrele trepte, pline şi ele de turişti. Senzaţia e că te afli în amfiteatru, la admitere. Mai puţin stresul, doar eşti în vacanţă, nu? Cât despre stres, noi l-am simţit la Vatican, dar din alte motive.
Vatican, şmecheria italienească şi românaşii
În a doua zi a mini vacanţei noastre, am mers la Vatican. Aveam bilete cumpărate online, pe ideea că astfel nu vom mai sta la coadă. Experienţa de acasă ar fi trebuit să îmi dea un indiciu despre şmecheriile de la faţa locului. Dacă nu ştii de unde să cumperi bilete la Vatican, dai peste tot felul de site-uri de intermediari care îţi vând bilete mai scumpe. De exemplu, pe site-ul oficial al Vaticanului biletul costă vreo 20 de euro, cu programare în funcţie de orele la care intri. La intermediar e vreo 30 biletul de bază, fără ghid. În fine, la faţa locului lucrurile se schimbă dramatic. Primul şoc: pe strada care dă la Vatican, respectiv spre Basilica San Pietro, e o aglomeraţie pestriţă cam ca la tîrgul de duminică. Aici din metru în metru dai de indivizi dubioşi, inclusiv români, care te trag de mânecă să mergi cu ei să te ghideze. Am trecut cu bine de ei şi am ajuns la poarta obiectivului. Aici, o tipă drăguţă, în uniformă, ne sugerează să facem un upgrade la bilete şi să luăm un ghid oficial care ne duce direct unde trebuie. Doar dacă vrem. Noi vrem, ce să facem. Orice numai să nu stăm la coadă, mai ales că stă să plouă. Surpriză, upgrade-ul ne costă 25 de euro în plus. Înghiţim în sec, asta e. Ne-am luat ţeapă. Lasă că mergem cu ghidul nostru, Chiara. Noi şi încă vreo 50 de inşi. Chiara zâmbeşte politicos şi zice “de obicei nu sunt aşa de mulţi în perioada asta”. Zâmbim şi noi şi pornim spre Muzeul Vaticanului, într-o înghesuială cumplită, pe o ploaie torenţială. Odată ajunşi în muzeu, prietena mea constată că nu mai avea portofelul. Ar fi multe de povestit de aici, dar mă voi rezuma la un singur aspect, oarecum amuzant: hoţul ne-a sunat de pe un număr românesc de Orange. Găsise numărul păgubitei pe o carte de vizită din portofel. În rest, frumos la Vatican.
Ambasada României şi o ofertă de nerefuzat
Dacă ai rămas fără acte în străinătate, trebuie să mergi în două locuri: la poliţie şi la ambasada României sau la consulat. În Italia noi am avut noroc de o cunoştinţă care trăia de multă vreme acolo şi care a mers cu noi din prima la carabinieri, unde trebuie să completezi un document. Nu te aştepta ca poliţiştii lor să ştie engleză! Şi nu te aştepta ca interacţiunea cu cei de la ambasadă să fie una simplă. În primul rând, trebuie să ştii că la Roma actele de ieşire din ţară se fac la consulat, nu la ambasadă. Iar consulatul e în sud, pe Viale Libano. Noi am ajuns acolo în a treia noastră zi la Roma. Chiar în faţa porţii ne-a abordat un băiat care a încercat să ne vândă parfumuri furate. Păcat că nu l-am întrebat de portofelul furat la Vatican, poate ştia ceva. În fine, odată ajuns la ai tăi în ambasadă ţi se spune clar, ca şi la poliţie, să declari actele pierdute, nu furate. Aşa nu mai trebuie să le caute nimeni.
Şi totuşi, aş mai recomanda o vizită la Roma?
Absolut. Oraşul e superb, un muzeu în aer liber. Ai ce vizita, dar ai grijă la bilete, ghizi de tot felul, tururi organizate etc. Nu închiria o maşină, traficul e groazic. Nu purta un rucsac (sau poartă-l în faţă), ai grijă la acte, bani, telefon, aparat foto. Nu ar fi rău să rupi câteva vorbe pe limba lor. În fond, nu e aşa de greu pentru noi să ne descurcăm pe acolo. Suntem fraţi de limbă şi de şmecherie.
text și foto: Irina Petraru
