in

Partid nazist în Italia, poliția italiană confiscă arme și zvastici. «M-aș căsători cu un evreu doar ca să-l torturez zi de zi»

Operațiunea s-a numit „Ombre Nere” (Umbre negre) și a dus la denunțarea a 19 persoane care voiau să constituie un partid nazist italian. Adunaseră bani, arme, susținere. Unul din instructorii organizației este fost exponent al organizației criminale ‘Ndrangheta calabreză.

„Putem avea arme și explozibili la dispoziția noastră, soldații vor fi pregătiți pentru orice. În curând vom constitui Partidul Național Socialist al Muncitorilor”. În conducerea organizației se afla și o femeie de 50 de ani,mamă a unui copil, care se auto-denumea „sergenta lui Hitler”. O altă componentă a organizației, o fată de 26 de ani care a câștigat titlul „Miss Hitler”

 Poliţia italiană a anunţat că a descoperit un complot pentru formarea unui nou partid nazist şi a confiscat un număr mare de arme, în timpul percheziţiilor care au avut loc la nivel naţional.

La investigaţia care a început în urmă cu doi ani au participat poliţişti din 16 localităţi şi oraşe, din insula mediteraneană Sicilia până în Alpii din nordul Italiei. Mișcarea, plină de retorică antisemită și xenofobă, avea adepți în orașe ca Siracusa, Milano, Bergamo, Genova, Imperia, Livorno, Torino, Cuneo, Padova și multe altele.

Investigaţia a scos la iveală ”o arie uriaşă şi variată de subiecte, persoane din locuri diferite, unite de acelaşi fanatism ideologic şi dornice să creeze o mişcare deschisă pro-nazistă, xenofobă şi anti-semită”, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Urmașii furhrerului purtau simbolurile fanatismului lor, cu zvastici, însemne ale SS și cruci celtice. „M-aș căsători cu un evreu doar ca să-l torturez zi de zi”, a afirmat una dintre femeile din organizație. Și o altă afirmație: „Numai vorbind despre evrei, mă prind mâncărimi, fiarele urâte trebuie exterminate”.

În Italia, ”apărarea fascismului” şi eforturile de refacere a partidelor fasciste sunt ilegale.

Noul partid se numea Partidul Naţional Socialist Italian al Muncitorilor, iar poliţia a prezentat zvastici şi imagini ale lui Adolf Hitler, confiscate în timpul percheziţiilor efectuate la 19 proprietăţi. De asemenea, a mai fost descoperit un număr mare de arme, între care pistoale, arme de vânătoare şi arbalete.

Grupul a creat legături cu grupuri extremiste din străinătate, inclusiv din Portugalia, Marea Britanie şi Franţa.

În luna iulie, poliţia a descoperit un număr uriaş de arme, între care rachete aer-aer, aparţinând unor extremişti de dreapta, în timp ce în noiembrie doi bărbaţi legaţi de un alt grup de simpatizanţi nazişti au fost arestaţi sub suspiciunea că planificau un atac asupra unei moschei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un botoșănean și-a agresat sexual fiica în vârstă de 12 ani în timp ce era la muncă la o fermă în Italia. «Eram sub influența alcoolului»

Recepție organizată de Ambasadă pentru Ziua Națională și aniversarea relațiilor diplomatice cu Italia. Surpriza pregătită pentru Ambasador