in

Președintele Italiei s-a declarat ”mândru” de țara sa: ”Criza nu s-a încheiat, iar instituţiile, ca şi cetăţenii, vor trebui încă să facă faţă consecinţelor şi traumelor sale”

Criza provocată de noul coronavirus în Italia ”nu s-a încheiat”, a atenţionat marţi, cu ocazia Zilei naţionale, preşedintele Sergio Mattarella, care a lăudat ”unitatea” demonstrată de ţara sa în faţa epidemiei de COVID-19, transmit agențiile de presă.

În acest an, celebrările de Ziua Unităţii Italiei, 2 iunie, vor avea loc între ”sentimente de incertitudine şi motive de speranţă”, a declarat Mattarella, preşedintele unei ţări în care, în ultimele trei luni, aproape 35.000 de persoane au decedat din cauza epidemiei, ce pare acum să se afle sub control.

”Criza nu s-a încheiat, iar instituţiile, ca şi cetăţenii, vor trebui încă să facă faţă consecinţelor şi traumelor sale”, a prevenit el.

Suferinţele din ultimele luni ”nu trebuie fluturate unele împotriva celorlalte”, a afirmat preşedintele, subliniind că ”ar fi de neacceptat şi de neiertat să se risipească această moştenire, făcută din sacrificiu, durere, speranţă şi nevoia de încredere în poporul nostru”.

”Italia, în această situaţie de urgenţă, şi-a arătat faţa cea mai bună”, a mai spus Mattarella, declarându-se ”mândru” de ţara sa şi salutând ”unitatea morală” a italienilor în faţa virusului, ”inamicul invizibil”.

Acest spirit de unitate va fi ”motorul renaşterii”, a promis preşedintele, garantul unităţii naţionale, chiar dacă funcţia sa este în mare parte onorifică, şi ale cărui afirmaţii au fost salutate de numeroşi responsabili politici.

Simbol al acestei ”relansări”, patrula aeriană acrobatică italiană ”Frecce Tricolori” a zburat marţi dimineaţă deasupra Romei, lansând pe cer fum în cele trei culori naţionale.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/unde-pot-munci-romanii-intorsi-din-strainatate-in-constructii-este-nevoie-de-500-000-de-angajati/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Savona, șofer român de TIR prins la un control de rutină cu o cantitate uriașă de canabis la bordul camionului

pensie străinătate

Lucrezi în străinătate? Află ce drepturi de pensie ai şi când te poţi pensiona