in

Reacții în Europa la criza din Italia: ”Atenție la furia alegătorilor!”

Intervenţia preşedintelui italian Sergio Mattarella, care a refuzat să numească un eurosceptic în funcţia de ministru al economiei şi apoi l-a mandatat pe Carlo Cottarelli, susţinător al austerităţii bugetare, să formeze un guvern în Italia a fost salutată de partenerii europeni, dar criticată de formaţiunile populiste din Europa, informează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat „curajul” şi „marele simţ al responsabilităţii” de care a dat dovadă Sergio Mattarella, guvernul german s-a declarat gata să colaboreze cu noul guvern italian. „Respectul pentru democraţia italiană şi instituţiile democratice cere să aşteptăm să vedem ce guvern va conduce ţara şi ce idei va prezenta el partenerilor săi europeni”, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului federal german Angela Merkel. „Guvernul german este întotdeauna gata să coopereze în mod strâns şi eficace cu guvernul italian, aceasta este poziţia noastră fundamentală”, a adăugat Seibert.

Comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, şi-a îndemnat partenerii din zona euro să acţioneze pentru a încerca să-i convingă pe alegătorii italieni de importanţa monedei unice, exersând o „influenţă pozitivă asupra procesului de decizie” în Italia, potrivit unor declaraţii făcute de Oettinger în marja unei reuniuni a creştin-democraţilor germani la Berlin, citate de agenţia de presă dpa.

În schimb, fostul lider al partidului britanic eurofob Ukip, Nigel Farage, a atenţionat pe Twitter împotriva „furiei totale” a alegătorilor italieni. „Alegătorii italieni vor fi furioşi pentru faptul că establishmentul blochează noi miniştri. Este timpul să fie organizate noi alegeri şi să fie întrunite mai multe voturi” (pentru partidele antisistem), a declarat eurodeputatul britanic. „Dacă Italia va avea un alt Mario Monti, un alt premier pro-UE, aşteptaţi-vă la o furie totală” din partea alegătorilor italieni, a subliniat Farage.

La rândul său, lidera extremei-drepte franceze Marine Le Pen a denunţat luni o ‘lovitură de stat’ comisă de Uniunea Europeană în Italia. ”Uniunea Europeană şi pieţele financiare confiscă încă o dată democraţia. Ceea ce se întâmplă în Italia este o lovitură de stat şi un jaf contra poporului italian comise de instituţii ilegitime. În faţa acestei negări a democraţiei, furia popoarelor sporeşte peste tot în Europe!”, a scris lidera Frontului Naţional (FN) pe contul său de Twitter.

După eșecul lui Conte, tehnocratul Carlo Cottarelli va încerca să formeze un guvern în Italia. Di Maio: «Trădare!»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Teroare în Belgia: două polițiste și un bărbat au fost împușcați de un fost deținut, eliberat recent din închisoare

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea – Agnès Martin-Lugand