in

Scandal în Italia. Medicii vor alege pe cine salvează si pe cine nu. «O imensă rușine pentru țară»

Un nou scandal în Italia, după ce ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a schimbat planul de pandemie. Printre altele, acesta include şi o prevedere potrivit căreia medicii pot alege pe cine salvează și pe cine nu, în cazul în care nu vor fi resurse suficiente pentru toți pacienții, relatează Digi24. Italia nu și-a mai actualizat planul de pandemie din 2006.

Se crede că absența unui plan adecvat a contribuit la numărul uriaș de decese din Italia din cauza pandemiei de coronavirus – peste 79.000. În primăvară, când primul val făcea ravagii în Italia, medicii chiar au fost nevoiți să facă alegeri dure, pentru că nu aveau nici suficiente paturi, nici suficiente medicamente, nici suficient personal, iar mulți au decis să-i trateze pe cei care aveau șanse mai mari de supraviețuire.

Prioritate pentru pacienţii care au cele mai mari șanse

Proiectul planului de pandemie pentru 2021-23, consultat de The Guardian, stipulează că, deși angajații din domeniul sănătății sunt obligați să ofere pacienților cele mai bune și mai adecvate îngrijiri, există circumstanțe care pot face necesară prioritizarea. „Dezechilibrul dintre nevoi și resursele disponibile poate face necesară adoptarea criteriilor de triaj în accesul la tratament” și, prin urmare, „în cazul penuriei de resurse, acestea ar putea fi alocate pentru a oferi tratamentul necesar acelor pacienți care au cele mai mari șanse”, potrivit proiectului.

Proiectul este aspru criticat

Proiectul a fost însă aspru criticat în Italia, mai multe voci spunând că Italia trebuie să fie mai bine pregătită, astfel încât medicii să nu fie nevoiți să recurgă la un astfel de triaj.

Matteo Renzi, fostul prim-ministru care conduce acum Italia Viva, un mic partid din coaliția de guvernământ, a scris pe Twitter: „Dacă resursele sunt puține, trebuie să alegi pe cine îngrijești. Am o idee mai simplă. Dacă resursele sunt limitate, putem lua de la Mecanismul European de Stabilitate. Ce e atât de greu de înțeles?” De luni întregi, MES a fost subiect de dispută în guvernul italian. Fondul de salvare al UE ar putea fi folosit pentru a ajuta sistemul de sănătate gestioneze pandemia de coronavirus, dar unul dintre partenerii din coaliție, Mișcarea Cinci Stele, s-a opus motivând că încalcă suveranitatea națională a Italiei. Ettore Rosato, deputat în Italia Viva, a scris pe Facebook că posibila politică de triaj este „o imensă rușine pentru țară”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Virusologul Ilaria Capua, despre sfârșitul Covidului: „Îmi pare rău, dar nu cred că toată lumea poate fi liberă înainte de 2023” – VIDEO

Preotul ”înfierbântat” din Trieste a fost suspendat de Episcopia din Italia: ”Orice slujbă pe care o săvârșește nu este validă”