in

Zi istorică pentru Moldova. Fără vize în Schengen

După ani de zile de eforturi, cetăţenii Republicii Moldova au scăpat astăzi, 28 aprilie, de vizele pentru zona Schengen. În primele opt ore de liberă circulaţie, 200 de moldoveni au trecut graniţa cu România.

Orice cetăţean moldovean care deţine un paşaport biometric poate merge în toate ţările Uniunii Europenene (cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei), dar şi în Elveţia, Norvegia şi Islanda şi poate sta acolo până la 90 de zile în jumătate de an.

„Este o zi istorică şi nu mă tem să spun acest lucru. Pentru că, de astăzi, cetăţenii ţării noastre – indiferent de etnie, loc de trai sau limba vorbită – sunt mai liberi. O libertate care vine odată cu ridicarea vizelor de călătorie în Europa”, a spus premierul moldovean Iurie Leancă.

Imediat după miezul nopţii, la Vama Albița au apărut primii cetățeni moldoveni care au intrat în România fără a avea viză pe paşaport. „Sunt foarte bucuroasă că fac primul pas în Europa. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să mergem unde avem nevoie, la copii, la rude”, a spus una dintre primele moldovence care au beneficiat de directiva europeană.

Pentru a marca momentul, trei atleți din Republica Moldova au trecut, simbolic, frontiera de la Albița. Au avut asupra lor paşapoartele biometrice. „Noi suntem sportivi şi, de fiecare dată când aveam nevoie să mergem la o competiție în România, aveam o grămadă de probleme cu viza. Acum o să plecăm liberi”, spune Liviu Iura.

Cetățenii din Republica Moldova sunt însă obligați să respecte o serie de reguli legate de libera circulație: „Să nu depăşească 90 de zile în intervalul celor două perioade de 180 de zile, să dispună de mijloacele de subzistență necesare pentru perioada şederii şi pentru întoarcerea în țara de reşedință, să nu figureze într-o alertă specifică ca risc la securitatea internă, sănătatea sau relaţiile internaționale ale statelor membre”, a spus comisarul şef Nelu Zaharia, purtător de cuvânt în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița.

Nu toţi cetăţenii moldoveni sunt însă încântaţi de eliminarea vizelor. „Cred că e o greşeală”, spune unul. „Cine a avut vreo 300/400 de euro a găsit să îşi facă paşaportul ăla şi a plecat din țară”, explică el.

Cetățenii moldoveni care nu respectă perioada de şedere impusă sunt pasibili de o amendă de 3.000 de euro sau li se va interzice să intre în spațiul Schengen pentru o perioadă de cinci ani.

Curtată de UE pe fondul tensiunilor din Ucraina

Practic, Uniunea Europeană curtează Republica Moldova oferindu-i acest drept de a călători fără vize în spaţiul Schengen. În plus, blocul european continuă legăturile strânse cu statele din estul continentului, sfidând Rusia, comentează agenţia Reuters.

Parteneriatul Estic semnat de Uniunea Europeană cu Moldova, Georgia şi Ucraina le permite fostelor republici sovietice accesul la contacte comerciale şi de afaceri mai puternice, fără să fie membre ale Uniunii.

Oficialii de la Bruxelles au răspuns aşadar crizei din Ucraina prin accelerarea parteneriatului cu Republica Moldova. În opinia liderilor de la Chişinău, reformele din ţara sa şi mai ales ridicarea restricţiilor de călătorie sunt cea mai bună cale pentru rezolvarea conflictului îngheţat din Transnistria.

După anexarea Crimeei de către Rusia, NATO a citat Transnistria ca posibilă următoare ţintă a Moscovei. În aceste condiţii, Chişinăul a primit laude într-un recent editorial din The New York Times, iar Republica Moldova este considerată „cea mai curajoasă ţară din lume”.

„Dragostea Republicii Moldova pentru Occident rămâne, însă, neîmpărtăşită. Washingtonul abia a observat-o. Niciun preşedinte în funcţie nu a vizitat vreodată această ţară. Iar dacă preşedintele Obama ar putea vizita această ţară pentru câteva ore, oamenii l-ar aclama aşa cum nu a fost aclamat vreodată”, se arată în editorial.

Jurnalistul atrage atenţia că Moldova putea fi următoarea Ucraină şi că merită mai mult sprijin din partea Americii.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat „deplina satisfacţie” pentru faptul că de astăzi cetăţenii Republicii Moldova vor putea să călătorească liber în Europa, fără vize.

„Din păcate, această apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană se petrece pe fundalul violenţelor şi presiunilor politice făcute de Rusia asupra unor ţări independente şi suverane, Ucraina şi Repepublica Moldova, ai căror cetăţeni şi-au exprimat clar opţiunea de a se racorda la spaţiul de civilizaţie politică occidentală.

Pe de altă parte, asistăm la apropierea dintre NATO şi UE în faţa unei primejdii comune, Rusia. Europenii realizează acum importanţa vitală a solidarităţii şi a unei acţiuni politice comune, pragmatice, care să pună capăt presiunilor ruseşti”, se mai arată în mesajul preşedintelui.

De asemenea, ministrul român de Externe Titus Corlăţean le-a urat cetăţenilor moldoveni „Bun venit” în România şi în UE. Corlăţean a reamintit momentul în care românii au putut călători liber în UE, fiind convins că şi moldovenii resimt aceeaşi bucurie.

„Avem încă proaspăt în amintire momentul simbolic în care cetăţenii României au putut călători liber în spaţiul Uniunii Europene, în 2002. Sunt convins că, în zilele şi săptămânile care vor urma, cetăţenii Republicii Moldova vor resimţi aceeaşi bucurie şi emoţie, precum şi acelaşi sentiment al revenirii în casa noastră comună, Europa, pe care românii din dreapta Prutului le-au trăit atunci”, a spus Corlăţean.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua celor patru papi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, înscrişi în Catalogul Sfinţilor

„Anima Romena”, omagiul comunităţii româneşti din Italia dedicat canonizării celor doi papi