in

Intelectuali români din Milano, mesaje de susținere pentru Consulul General al României, Adrian Georgescu: ”Orice pas făcut cu profesionalism”

Cu regret am aflat că dl. Adrian Georgescu va trebui să își înceteze activitatea de consul general al României la Milano, înainte de expirarea mandatului pe această funcție. Cei care l-am cunoscut și colaborat în acești ani, îi adresăm un salut și un mesaj de apreciere pentru activitatea scurtă și intensă desfășurată în cadrul Consulatului General al României din Milano, în folosul imaginii României și comunității românești.

Între cuvintele din dicționarul limbii române apare trecut și cuvântul omenie, care astăzi mai greu îl regăsim în limbajul cotidian (și poate că se și justifică parțial acest lucru), care înseamnă acel spirit de bunăvoință, respect, înțelegere, o măsură a lucrurilor etc.

Toate aceste însușiri le-am regăsit în persoana d.lui Adrian Georgescu, consul general al României la Milano, pe parcursul unei fructuoase colaborări avute cu asociația noastră și în fapt, cu toată comunitatea românească și partea instituțională italiană și nu numai. O colaborare deschisă, generată de diferite împrejurări având un obiectiv comun: prezența și vizibilitatea dată României în contextul public din Milano, lucru pe care țin să îl subliniez în mod deosebit.

Doar o simplă privire pe pagina de web a instituției românești din Milano, oferă celor interesați – (dincolo de intensa activitate cotidiană cu publicul) – imaginea unei dinamice și continue implicări în viața comunității românești, prin participarea Domniei sale, a echipei pe care o conduce, la zeci și zeci de evenimente, atât în cadrul românesc (parohii, asociații etc.) cât și în contextul vieții publice din Milano sau pe teritoriul Regiunii Lombardia prin întrevederile cu autoritățile locale. Iată o benefică și necesară continuare a unei activități și raporturi deja instituite cu mult succes de predecesorul său, George Bologan (actual ambasador al României la Roma).

O deschidere și un dialog întreținut permanent în mandatul avut la Consulatul General Român, într-o metropolă cum este Milano, oraș care dincolo de valențele sale economice, culturale, reprezintă și un pol multietnic semnificativ, în cadrul căruia comunitatea românească se află printre primele șase locuri. Îmi exprim bucuria unui dialog deschis și sincer cu Domnia sa, fie că a fost vorba de prezența culturală românească în cadrul unor tradiționale festivaluri internaționale literare sau artistice din Milano, în dezvoltarea unor parteneriate cu școli sau licee românești și italiene, în relația cu jurnaliști italieni în diferite proiecte interculturale, în derularea unor evenimente legate de Centenarul Marii Uniri din 2018 organizat la Milano și in Lombardia, sau cele recente legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, organizate de Semestrul Cultural de la Ispra – JRK ș.a.

Iată amintite doar câteva proiecte și acțiuni în favoarea imaginii României care definesc responsabilitatea Domniei sale față de instituția condusă, față de România acolo unde este prezentă, se vorbește sau se amintește de ea. Orice pas făcut cu profesionalism în direcția României, înseamnă în fapt un capital de încredere pentru fiecare dintre noi românii oriunde ne-am afla, un capital care să fie transmis și generațiilor următoare.

Din perspectiva unei lungi activități de voluntariat, cu o modestă experiență dobândită în câmpul raporturilor culturale italo-române, apreciez și am apreciat mereu orice implicare constantă în folosul imaginii României, al comunității românești și în favoarea cunoașterii valorilor noastre de către străini. Un interes comun pe care cu bucurie l-am regăsit în proficua colaborare cu Dl. Consul Adrian Georgescu!Urări de bine și spor în toate!

VIOLETA POPESCU – Milano, Centrul Cultural Italo-Român

În ultimii ani, cu precădere din 2013 am avut bucuria să reiau legătura cu partea românească, cu autoritățile românești, cu lumea culturală românescă din Milano, și să remarc în mod cu totul firesc deschiderea și dialogul avut la Consulatul General al României din Milano, atât în relația cu actualul ambasador al României la Roma. Dl. George Bologan cât si dl Adrian Georgescu în ultimii trei ani. Expozițiile mele de artă contemporană organizate la Milano în diferite spații publice, cum este și cea de la prestigosul Palazzo Pirelli din cadrul Regiunii Lombardia din 2017, au dat o vizibilitate a mea ca artist, dar si României, prin instituția Consulatului General al Romaniei din Milano, care a patronat aceste importante evenimente artistice, și care prin membrii oficiului consular au fost prezenți la momentele de inaugurare.

Îi doresc mult succes în continuare!

DANIELA NENCIULESCU, artist – Milano

Pentru noi, cei aflați departe de țară, legătura cu misiunile diplomatice este vitală în asigurarea protecției și asistenței ca cetățeni ai României, dar și ca o garanție în plus a satisfacerii nevoii de apartenență la o comunitate. În ultimii ani am avut privilegiul să experimentăm în mod nemijlocit beneficiile unor astfel de relații. Ținem să vă mulțumim pe această cale, domnule consul general Adrian Georgescu, pentru căldura, înțelegerea, omenia și profesionalismul cu care ne-ați întâmpinat de fiecare dată solicitările și însoțit demersurile noastre, de când ați preluat conducerea Consulatului General al României de la Milano. Cu speranța că veți păstra, ca și noi, o frumoasă amintire a momentelor petrecute împreună, vă dorim multă sănătate și noi împliniri!

FLORENTINA NITĂ, poetă, ing. CONSTANTIN NIȚĂ

Doresc să îmi exprim recunoștința pentru generoasa dumneavoastră susținere și implicare, pentru profesionalismul și deschiderea în multe dintre proiectele mele artistice realizate în capitala lombardă cu patronajul instituției românești. A fost o onoare și un privilegiu pentru care vă mulțumesc!

LAVINIA ROTOCOL, artist – Milano

Sursa articol © https://culturaromenainitalia.com/2019/08/22/mesaje-si-saluturi-de-apreciere-adresate-consulului-general-adrian-georgescu/



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă de 40 de ani, stabilită în Italia, găsită moartă în apartamentul în care locuia, avea multe vânătăi pe corp

Torino, filmați în momentul în care jefuiau o femeie, un român şi un moldovean au ajuns în arestul poliţiei – VIDEO