in

Badanta bătăușă, condamnată la închisoare. A fost filmată în timp ce o bătea pe bătrâna asistată – VIDEO

O îngrijitoare româncă din Italia a fost condamnată în această dimineață de 9 iulie 2020 la 3 ani de închisoare după ce a fost filmată, în luna ianuarie a acestui an, în timp ce o bătea pe bătrâna pe care o asista.

Inițial, femeia risca o condamnare la peste 6 ani de închisoare, dar avocatul ei a negociat cu procurorul o pedeapsă mai mică, acuzata recunoscându-și vina, scrie emaramures.ro.

V.F., româncă de 51 de ani, a fost angajată la începutul lunii ianuarie din acest an pentru a avea grijă de o bătrână de 91 de ani din localitatea Ostuni, provincia Brindisi.

După numai câteva zile de la angajare însă, unul dintre fii pensionarei a observat o înrăutățire în starea psihologică a mamei sale, precum și unele vânătăi pe corpul acesteia, motiv pentru care a cerut intervenția poliției.

În data de 22 ianuarie, anchetatorii au instalat o micro-cameră de filmat în dormitorul bătrânei și în scurt timp au obținut dovezile incriminatoare împotriva badantei.

În înregistrarea video, făcută publică de polițiști, se poate vedea cum îngrijitoarea româncă o agresează fără milă pe bătrâna de 91 de ani, o zdruncină și o lovește cu palma.

Pe data de 24 ianuarie, femeia româncă a fost arestată și închisă în penitenciarul Borgo San Nicola din Lecce, iar după două luni a fost transferată în arest la domiciliu într-o locuință din localitatea Fasano. Între timp, familia bătrânei a dat-o în judecată de asemenea pe îngrijitoare pentru a cere despăgubiri, procesul acela fiind încă în curs de desfășurare.

Pe plan penal, însă, judecătorul Stefania De Angelis de la Tribunalul din Brindisi, a decis în această dimineață condamnarea badantei la 3 ani de închisoare și plata cheltuielilor de proces. Îngrijitoarea româncă a fost apărată în tribunal de avocatul Marco Nacci, în timp ce procurorul care s-a ocupat de caz a fost Giovanni Marino.

În localitatea Ostuni, două „badante” românce au fost arestate în prima jumătate a acestui an, ce-a de-a doua fiind arestată în cursul nopții de marți spre miercuri, 22 aprilie. Potrivit unui comunicat publicat de Comisariatul de Poliție din Brindisi pe Facebook, îngrijitoarea nu numai că se afla sub influența alcoolului, maltratând astfel bătrânii pe care trebuia să-i îngrijească, dar la sosirea polițiștilor a agresat și un agent.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia a închis graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care R. Moldova. ”La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază”

Tiberiu Dinu acuză: „Am fost fost schimbat nemotivat și neașteptat”. Detalii din dosarul de la București