in

Italia, băiat român de 15 ani spune părinților că e gay, aceștia îl bat și îl obligă să meargă la biserică timp de doi ani

Italia, băiat român de 15 ani spune părinților că e gay, aceștia îl bat și îl obligă să meargă la biserică timp de doi ani.

Un băiat român de 15 ani s-a confesat în fața părinților săi spunându-le că este gay. Tatăl și mama adolescentului și-au ieșit din minți și l-au bătut pe rând, folosind chiar și o curea. Tânărul i-a denunțat. La prima ședință a procesului părinții nu s-au prezentat, scrie Il Giornale.

Fiul lor vrea ca părinții lui să știe care e orientarea sa sexuală, declarându-și homosexualitatea, iar părinții săi îl bat pe rând, mai întâi mama și apoi tatăl său.

Bergamo, român beat, aproape dezbrăcat, înarmat cu trei cuțite, amenința că vrea să ucidă trecătorii

Italia, băiat român de 15 ani spune părinților că e gay

Aceasta este povestea teribilă din Latina, unde un cuplu de părinți români este judecat sub acuzația de violență în familiei după ce au aflat de homosexualitatea fiului lor.

Cuplul, un bărbat de 49 de ani și o femeie de 43 de ani, a fost reclamat de fiul lor, care avea 15 ani la data faptelor, adică între 2017 și 2019. Adolescentul s-a destăinuit familiei sale și le-a dezvăluit că era atras de băieți de același sex.

Reacția părinților a fost teribilă. Potrivit acuzării, tatăl și-a lovit fiul cu pumnul și l-a pălmuit. Mama, pe de altă parte, l-ar fi bătut cu o curea. Abuzul fizic a fost însoțit de abuz psihologic, băiatul fiind obligat să frecventeze anumite lăcașuri de cult în speranța că se va „întoarce pe calea cea bună”.

Violențele, așa cum au fost reconstituite de procuratura condusă de procurorul Antonio Sgarrella, au durat mai mult de doi ani.

Părinții băiatului sunt de negăsit: nu se prezintă în instanță

La audierea preliminară în fața judecătoarei Giorgia Castriota, părinții acuzați de violență împotriva fiului lor nu s-au prezentat. Cei doi nu sunt de găsit nicăieri.

În rechizitoriul său, procurorul Sgarrella afirmă: ”Părinții au luat cunoștință de homosexualitatea fiului lor și, netolerând-o. L-au determinat să renunțe la orientarea sa sexuală și, la refuzul acestuia în alte ocazii, l-au bătut. Cu o pluralitate de acțiuni de hărțuire, morale și fizice, ei și-au maltratat fiul”, a scris procurorul în rechizitoriu.

”Singura intenție a fost aceea de a afecta integritatea morală și fizică a băiatului în așa măsură încât să facă imposibilă conviețuirea”, mai scrie în rechizitoriu.

În sprijinul acuzației există, de asemenea, mai multe mărturii care confirmă versiunea adolescentului de 15 ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 78 In medie: 3.3]
dosare pensie internationale

Dosarele de pensie internaționale: ”Românii așteaptă și peste un an pentru a primi drepturile financiare cuvenite”. Interpelare parlamentară

Roma oferă 10 mii de euro pentru fiecare rom, să-și găsească locuințe și să părăsească taberele