in

Prins lângă Veneția, unde lucra cu acte în regulă, deși era căutat internațional pentru crimă și jaf

Un român de 50 de ani, căutat pentru crimă şi jaf în ţara natală, a fost capturat în Italia. Carabinierii l-au săltat pe român dintr-un apartament din zona Mestre.

Bărbatul fusese dat în urmărire internaţională după ce, la începutul lunii aprilie, a pătruns în locuinţa unei alte persoane, alături de doi complici, cu scopul de a o jefui. Conform Venezia Today, citat de observatornews.ro, atacatorii au imobilizat victima, au bătut-o, au legat-o şi i-au pus căluş, în ideea ca vecinii să nu audă strigătele emise.

Din păcate, prin acoperirea gurii, victima nu a mai reuşit să respire normal şi, în cele din urmă, a murit din cauza asfixierii. Atacatorii au furat bunuri în valoare de circa 200 de euro.

Badantă condamnată pentru înşelăciune în Italia: „Dacă aș fi știut, nu aș fi acceptat niciodată DONAŢIA”, spune românca

Unul dintre atacatori, bărbatul de 50 de ani, a reuşit să fugă în Italia şi s-a refugiat în apropiere de Veneţia. Ba chiar a reuşit să se angajeze ca electrician la o companie, reprezentanţii firmei respective nefiind interesaţi de trecutul acestuia.

În cele din urmă, carabinierii din Veneţia au primit informaţii despre posibilitatea ca românul, căutat în ţara natală, să fie stabilit în zona oraşului respectiv. L-au găsit într-un apartament din Mester, unde se afla în prezenţa altor români.

Românul şi-a dat seama că din cauza lui şi-au făcut apariţia carabinierii în zonă şi nu s-a opus reţinerii. A fost condus în închisoarea din Santa Maria Maggiore, unde ar urma să aştepte eventuala extrădare în ţara natală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 6 In medie: 4.2]

Veneto, familie de români, implicată într-un accident rutier: doi soți, copilul lor și una dintre bunici au ajuns la spital

calabria

V-aţi muta în sudul Italiei pentru aproape 30.000 de euro? Cine poate primi venitul de rezidență activă