in

Româncă din Italia, condamnată la închisoare în țară, fără să știe, pentru neplata pensiei alimentare

Româncă din Italia, condamnată la închisoare în țară, fără să știe, pentru neplata pensiei alimentare. O botoșăneancă stabilită de mai bine de un deceniu în Italia a fost la un pas să ajungă în pușcărie.

În urmă cu doi ani, femeia a descoperit cu stupoare că a fost condamnată în lipsă la închisoare cu executare. Ba mai mult, pe numele ei era emis deja un mandat de executare a pedepsei. Dacă ar fi revenit în țară, ea risca să fie încarcerată.

Situația a fost îndreptată abia miercuri, pe 23 martie a.c. – scrie Monitorul de Botoșani – după ce femeia a cerut redeschiderea procesului penal la judecarea în lipsă.

Astfel, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Suceava, judecătorii au dispus anularea tuturor documentelor în baza cărora femeia a fost trimisă la pușcărie.

Moldoveancă tăiată foarte grav pe față cu un pahar spart, de o româncă, într-un bar din Trento

Româncă din Italia, condamnată la închisoare în țară, fără să știe

Povestea își are începutul în 2003. Botoșăneanca L.G., s-a căsătorit și a adus pe lume un copil, după care în 2011 a divorțat. Copilul fiind încredințat fostului soț, ea fiind obligată să plătească o pensie lunară. Din 2008, femeia s-a stabilit în Italia și a revenit în țară doar pentru divorț.

O perioadă ea a plătit 1,200 de euro pentru copil. După care a mai trimis sporadic bani, mai ales că născuse și al doilea copil. Serviciul pe care îl avea, chiar dacă era stabil, nu îi aducea bani prea mulți. Doar că fostul soț a făcut plângere împotriva ei, acuzând-o de abandon de familie.

A urmat o anchetă penală, femeia fiind contactată telefonic de polițiști. Atunci i s-a explicat cum stau lucrurile. Însă botoșăneanca a susținut că nu știe când va reveni în țară pentru clarificarea situației.

Condamnată pentru neplata pensiei alimentare

Ulterior, femeia a fost trimisă în judecată și condamnată în lipsă la 6 luni de închisoare cu executare, motivul fiind neachitarea pensiei alimentare pentru copil.

Sentința a fost pronunțată în septembrie 2018 și, întrucât L.G. nu a formulat apel, hotărârea a rămas definitivă. Ba mai mult, judecătorii au emis pe numele ei și mandatul de executare a pedepsei.

Cum era vorba de o condamnare de 6 luni de închisoare, polițiștii nu au avut cum să o dea în urmărire internațională, mandatele europene și cele internaționale putând fi emise doar pentru pedepse de cel puțin un an de închisoare.

Norocul femeii a fost că în 2019 a aflat despre sentința cu pricina și a deschis o acțiune la Judecătoria Botoșani, prin intermediul unui avocat, solicitând redeschiderea dosarului penal la judecarea în lipsă.

Cum au fost descoperite o serie de vicii – faptul că nu a fost citată la domiciliul din Italia, dar și faptul că plângerea formulată împotriva ei nu a fost depusă în termenul legal – judecătorii i-au dat câștig de cauză.

Doar că toate actele care o trimiteau în spatele gratiilor au fost anulate definitiv abia miercuri, pe 23 martie a.c., după ce inclusiv copilul a depus o cerere la instanță că renunță la acțiunea deschisă în numele lui de tată. Prin urmare, femeia ar putea reveni acum în țară, fără să mai existe riscul că va fi încarcerată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 3.8]

A patra doză de vaccin în Campania

Guvernatorul Campaniei, Vincenzo De Luca: „A patra doză pentru cine este vaccinat de 4 luni”

Pensie în Italia în 2022

Pensii Italia 2022, peste jumătate dintre italieni primesc sub 750 de euro