in

Trei români morți într-o mașină ce venea din Italia, alți doi răniți, au intrat în plin într-un utilaj de deszăpezire

Un teribil accident a avut loc luni de dimineață pe Autostrada Sibiu – Deva, la km. 270, unde o mașină a intrat din spate, în plin, într-un utilaj de deszăpezire. Autoturismul, care e înmatriculat în Bacău, venea din Italia, scrie Ora de Sibiu. Trei dintre cei cinci oameni care erau în mașină au murit.

Un utilaj al DRDP Brașov care efectua deszăpezirea bandei de urgență și avea girofarele și avariile pornite a fost lovit violent de un Opel care circula dinspre Deva spre Sibiu, pe A1, mașina fiind efectiv zdrobită de impact. Cinci oameni era în ea și veneau din Italia.

Autoritățile au trimis la locul accidentului un dispozitiv important de forțe, 3 echipaje SMURD, o autospecială de transport și salvare victime multiple, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Din păcate, salvatorii au găsit trei persoane încarcerate și toate trei au fost declarate decedate. ”La fața locului echipajele de pompieri militari au intervenit pentru descarcerarea a trei victime care au fost declarate decedate în urma impactului.

Alte două persoane implicate, de sex masculin, de circa 17 și 20 de ani, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Sibiu, conștiente și politraumatizate.”, au transis reprezentanții ISU Sibiu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
arafat vaccin

Raed Arafat s-a vaccinat anti-Covid: «Nu ascultaţi ştirile nefondate despre vaccin»

Vreme rea în Italia, record de frig în Veneto: -39,6 grade Celsius pe platoul Asiago. Vine viscolul siberian