in

Un român a încercat să îi mituiască pe carabinieri, după ce l-au prins fără permis: «Ia 400 de euro și lasă-mă să plec»

A încercat să îi mituiască pe poliţiştii italieni care l-au prins la volan fără permis! Un șofer român a fost oprit de carabinierii din San Severo, provincia Puglia, după o urmărire ca-n filme. Bărbatul, care călătorea cu soția și copiii minori, a încercat să le ofere agenţilor 400 de euro drept şpagă. În cele din urmă, a fost arestat pentru instigare la corupție și ultraj, scrie foggiatoday.it.

„În după-amiaza zilei de 5 aprilie, o patrulă a Secției Radiomobile a Companiei Carabinierilor din San Severo, care se afla în trecere prin zona industrială ASI, a interceptat un autovehicul și a decis să-l controleze, ordonând șoferului să oprească. Acesta însă a pornit într-o cursă spectaculoasă pe SS16, cu depășiri periculoase pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic”, se arată în comunicatul de presă emis de carabinierii din Foggia.

Poliţişii l-au urmărit pe român aproape 4 kilometri. Când în sfârşit au reuşit să îl prindă, au constatat că bărbatul nu a avut niciodată permis de conducere și că autovehiculul nu avea revizia făcută și nici asigurare.

Când ofițerii se pregăteau să îi dea amendă și să-i pună mașina sub sechestru, românul s-a gândit să îi mituiască pentru a-i convinge să îl lase să plece. Le-a oferit 300 de euro drept șpagă. Aceştia au refuzat ferm, dar românul nu s-a dat bătut şi le-a oferit 400 de euro.

În acel moment, carabinierii l-au invitat pe român să urce în mașină, l-au dus la secţie, unde a fost arestat pentru infracţiunile de instigare la corupție și ultraj. În urma audierii de validare în fața judecătorului instanței Foggia, acesta a fost supus obligației de ședere în municipiul Rignano Garganico.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lega face presiuni: „Până pe 2 iunie toată Italia va fi deschisă”, ministrul Speranza cere prudență

Bătrână de 83 de ani, moare la 3 ore după vaccinul Pfizer la Rimini: se vindecase de Covid de câteva săptămâni