in

Polemici după interviul cu Eminescu, Viorel Boldiș: «Recunosc, sunt naționalist si reacționar»

Este atât de ridicol acest articol al lui Druță, că la prima citire am izbucnit în râs. Nu am niciun chef să răspund punct cu punct la toate inepţiile pe care le scrie, deoarece sunt convins că cine cunoaşte cât de cât viaţa şi opera publicistică a lui Eminescu (dar să o cunoască documentându-se direct de la sursă şi nu citind concluziile unuia sau altuia, sau doar din ceea ce scrie Călinescu) nu va spune niciodată că eu l-am manipulat grosolan, deoarece nu doar că nu am făcut-o, dar nici nu aş avea cum. Şi nici nu aş avea motiv, pentru că eu mă regăsesc total, repet, TOTAL, în tot ce spune Eminescu, atât pe plan social cât şi politic. Nu mi-am ascuns niciodată ideile şi mi le expun limpede şi clar atât în poezii cât şi în alte scrieri. Ba mai mult, atunci când m-am apropiat de politică, am făcut-o rămânând consecvent ideilor şi principiilor mele, adică acelea naţionaliste, cu riscul de a mă expune şi a pierde simpatiile unora.
Cum spuneam, nu o să răspund punct tuturor aberaţiilor scrise de Victor Druță, dar câteva lucruri musai să precizez.
Că ceea ce a scris Mihai Eminescu la vremea lui se poate aplica de cele mai multe ori şi la vremurile noastre, nu am spus-o eu ci este un adevăr cunoscut şi recunoscut de către toţi. Eu am avut doar ideea de a-l “pune” pe Eminescu să-şi exprime opiniile într-un interviu. Iertată-mi fie lipsa de modestie, dar ideea în sine mi se pare dacă nu extraordinară, cel puţin noua şi simpatică.
Întrebările mele nu sunt altceva decât nişte puncte de reper pentru cititor, şi puncte de fugă pentru Eminescu. Adică, eu aş fi putut pur şi simplu ca în locul întrebărilor să scriu doar atât: “iată ce spune Eminescu despre liberalism”, “iată ce spune Eminescu despre evrei”, sau iată ce spune Eminescu despre capitalism”. Şi răspunsurile lui ar fi fost aceleaşi. Deci, nu înţeleg unde am manipulat eu.

Viorel Boldiș răspunde criticilor

Druță spune: “În primul rând, autorul se folosește de citatele din Eminescu pentru a-și sprijini propriile idei, rasiste și reacționare.”
Apoi tot el, undeva mai încolo, spune: “Se știe foarte bine că ideile politice ale lui Eminescu au fost reacționare.

Înţelegeţi de ce spun că e ridicol acest articol? Dar ca să nu avem nicio îndoială asupra a ceea ce crede Victor Druță (şi nu eu sau altcineva) despre Eminescu, iată ce mai scrie el:
Marele poet, romantic și paseist, a susținut clasa boierească, clasa părinților săi, de altfel. Și a urât din tot sufletul ariviștii, parveniții, noua burghezie a orașelor (lumea lui Caragiale!) și pe reprezentanții ei politici, liberalii, mulți dintre care de fapt tot boieri erau. Eminescu a mai fost antisemit, și xenofob în genere. Pentru aceste păcate, însă, îi putem găsi niște scuze

Druță, drăguţule, în primul rând părinţii lui Eminescu nu erau chiar boieri, tatăl lui se trage din ţărani răzeşi, care nu sunt tocmai boieri. Şi nu era nici antisemit, nici xenofob, dar, e drept, a scris şi spus multe pe seama lor, însă tot ce a spus, a argumentat, ori nu mi se pare că cineva care îl acuză pe Eminescu de antisemitism să fi demontat măcar o singură dată un singur cuvânt spus de el pe seama evreilor. De ce nu se întâmplă asta? Pur şi simplu pentru că Eminescu a spus doar adevărul şi nimeni nu-l poate contrazice. Eu am vrut să fiu reţinut în “interviu” şi să redau doar acea mică fraza legată de evrei, fraza pe care Druță probabil nici nu ştie în ce context a fost spusa, dar Eminescu a scris mult mai mult pe această temă, şi nu pentru că avea ceva cu evreii, ci pentru că avea ceva cu escrocii, cu ariviştii, cu străinii care se lăfăiau din şi pe seama bogăţiilor României. Că aceştia erau evrei sau liberali, prea puţin conta pentru Eminescu, el doar spunea lucrurilor pe nume.

Mai zice Druță: “Ei bine, ceea ce este revoltător nu e ideea în sine a lui Boldiș, ci faptul că Eminescu este chemat în cauză și silit să fie de acord cu aberațiile acestuia. Se creează deci o imagine falsă a poetului

Instinctiv îmi vine să-i răspund citându-i pe Celentano şi Firicel: Mă eşti prost? Mă eşti nebun?
Păi cum, dragă Druță, tu afirmi sus şi tare că Eminescu este reacţionar, antisemit, xenofob şi multe alte din astea, apoi spui că eu îi creez o imagine falsă? Înţelegi de ce mă apucă râsul citindu-ţi articolul? Dar uite, hai că-l las tot pe Eminescu să-ţi răspundă.

Mihai Eminescu: “Acela ce cutează a se revolta faţă cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că „progresul” nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări, este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.”

Pricepuşi, măi băiete, măi?

Şi ca să fie consecvent până la sfârşit în ridiculitatea sa, iată ce mai spune Druță:
Și cu cât te cufunzi mai tare în lectura lui Boldiș, afirmațiile sale sunt tot mai prăpăstioase.
Iată un atac la adresa televiziunii: „Unealta asta numită televiziune propune zi de zi întregului popor o demagogie goală de esență și principii, dar plină de înșelătorie. Iar poporul, sărac cu duhul și nu numai, crede tot ce i se spune.” Îmi vine să râd. Măi băiete măi, dar cum ai fi putut tu să vezi „Dallas” fără televiziune? De unde ai fi știut tu de Chuck Norris și Jackie Chan? Cum ai afla tu timpul probabil dimineața? Cum ți-ai da seama cât de folositor este preparatul Kukident? Și unde mai vezi tu atâtea femei frumoase ca la televizor? Nu e și nici nu poate fi zăbavă mai dulce decât televizorul!

Bun, când v-aţi oprit din râs, vă rog să mai aveţi puţină răbdare şi să nu daţi clic pe x-ul din dreapta sus a paginii.

Măi Druță, măi, să ştii că m-ai convins. Ai dreptate, sunt efectiv un reacţionar, pentru că, vezi tu, la tâmpeniile acestea pe care le spui, reacţionez în cele mai ciudate feluri, dar, spre liniştea ta, prima reacţie a mea a fost aceea de a mă prăpădi de râs. Apoi ţi-am răspuns, dar aşa, cu zâmbetul în pix.
Ai dreptate, măi băiete, măi… cum vedeam eu Dallas fără televiziune? Cum aş fi ştiut eu de Chuck Norris şi Jackie Chan? Cum dracului aş ieşi din casă cu sau fără umbrelă dacă nu mi-ar spune televizorul timpul probabil? Cum aş şti eu de Kukident? (cred că sunt rămas în urmă, măi dragă, ca eu nici cu televizorul nu ştiu ce puii mei este kukidentul ăsta!)… dar mai ales, cum şi unde aş vedea eu femei frumoase dacă nu ar fi televiziunea?

Dragul meu Victor Druță, să-ţi trăiască televizorul şi femeile frumoase din el, dar eu mă opresc aci, că musai trebuie să ies. Am o întâlnire. Cu o femeie frumoasă… şi nu e de la televizor!
Te salut, măi dragă Druță! Mai demontează-mi interviurile, că-mi place.

Viorel Boldiș

Viorel Boldiş, Poetul Diasporei, intră în politică: «Patriotismul m-a împins să iau această decizie»

Eminescu, manipulat grosolan în așa-zisul interviu realizat de Viorel Boldiș: «Pretext pentru idei rasiste și reacționare»

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Napoli, o petardă a explodat în fața unui copil român de 7 ani, supus unei intervenții chirurgicale

Românce exploatate și violate în Italia, interpelare în Parlament. Ministerul: «Organizăm campanii de informare»