in

Portarul Naționalei României, Ciprian Tătărușanu va juca la AC Milan, este al patrulea român din istoria acestui club

Ciprian Tătărușanu (34 de ani), portarul naționalei României, se transferă la AC Milan. El a jucat până acum la Olympique Lyon, dar era nemulțumit de echipa franceză.

AC Milan va plăti pentru român suma de 500.000 de euro, susțin jurnaliștii francezi.

Paolo Maldini, directorul tehnic al lui AC Milan, a negociat cu Juninho, directorul sportiv al francezilor, pentru transferul lui Tătărușanu, portarul român fiind apreciat pentru evoluțiile de la Fiorentina (2014-2017).

Internaționalul român, care luni a jucat cu naționala României la Klangenfurt, în Liga Națiunilor, contra Austriei, urmează să semneze un contract pe trei ani, după vizita medicală de joi, 10 septembrie.

Din Austria a venit direct în Italia.

Ciprian Tatarusanu se întoarce în Italia după 3 ani de zile de la plecarea de la Fiorentina. În 2017 s-a transferat la Nantes, iar anul trecut a facut mutarea la Lyon, acolo unde a jucat în doar 6 meciuri.

Ciprian Tătăruşanu va deveni al patrulea român din istoria milanezilor, după Florin Răducioiu (1993-1994), Cosmin Contra (2001-2002) şi Cristian Daminuţă (2010 -2015).

AC Milan are 18 titluri în Serie A, ultimul câştigat în sezonul 2010-2011. Are cinci Cupe ale Italiei în vitrină şi a luat Supercupa Italiei de şapte ori. „Diavolii“ au fost de şapte ori campioni ai Europei: 1962–63, 1968–69, 1988–89, 1989–90, 1993–94, 2002–03 şi 2006–07.

Pe plan internaţional, echipa a mai cucerit Cupa Cupelor (1967–68, 1972–73), Supercupa Europei (1989, 1990, 1994, 2003, 2007), Cupa Intercontinentală (1969, 1989, 1990) şi Mondialul Cluburilor (2007). Vedetele lotului sunt, în acest moment: Ibrahimovici, Gianluigi Donnarumma, Rebici şi Çalhanoğlu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Episcopul Huşilor Ignatie infectat

Episcopul Huşilor, Ignatie, a fost infectat. «Epidemiologia nu va distruge Ortodoxia!», spunea prelatul de curând

Gest impresionant al unui primar din Sicilia, a sărit în ajutorul unei familii de români testată pozitiv la Covid-19: ”Necesitatea de a ne arăta solidaridari”