in

Mariana, românca cu nouă copii, eroină în Italia: „Dacă va veni și al zecelea, va fi o bucurie”

Mariana, o româncă în vârstă de 37 de ani rezidentă în Italia, tocmai a devenit mamă pentru a noua oară. Povestea ei îi impresionează în aceste zile pe italieni. Românca spune că „dacă va veni și al zecelea copil, va fi o bucurie”.

Mariana Dantiş este licenţiată în limbi străine şi s-a mutat în Italia în urmă cu un deceniu, la Serravalle di Carda (Apecchio) împreună cu soţul ei, Săndel Dantiş. Cei doi sunt un cuplu model, scrie presa italiană. Mariana şi soţul ei, care este pădurar, au nouă copii. Pe ultimul, românca l-a născut chiar de curând, la maternitatea spitalului din Urbino. 

Il Resto del Carlino i-a dedicat un spaţiu larg Marianei Dantiş şi familiei sale. Italienii au căutat-o la spital pentru a-i lua un interviu şi au vorbit cu ea secţia de obstetrică a spitalului Urbino, unde se afla în grija doctorului Condemi. „Este pentru prima dată când aducem pe lume al nouălea copil al unui cuplu. Totul a mers bine. A fost o mare bucurie pentru întregul departament”, a spus medicul.

Copiii românilor întorși în țară au probleme de integrare: ”Eu le spuneam în română, ei răspundeau în italiană”

Mariana Dantiş le-a povestit jurnaliştilor italieni şi despre stilul de viaţă şi despre casa lor mare şi frumoasă în care trăiesc în armonie. „Locuim într-o casă mare, avem cinci dormitoare pentru copii şi două maşini cu şase şi şapte locuri pentru călătorii. Nu ne lipseşte absolut nimic.

Soţul meu este pădurar, munceşte din greu şi suntem fericiţi. Nu ne-am propus niciodată să avem unul, doi, cinci sau nouă copii. Dacă vin, câţi vin îi acceptăm cu toată dragostea din lume. De aceea spun deja, de pe acest pat de obstetrică, că dacă va veni al zecelea copil, va fi o mare bucurie pentru noi, pentru toţi”, a mărturisit ea.

Conştienţi de dificultatea de a întreţine nouă copii, jurnaliştii italieni au vrut să afle cine îi ajută pe cei doi soţi români. Iar răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Pentru că familia are venituri decente, nu s-a adresat niciodată autorităţilor italiene şi nu a solcitat niciun sprijin financiar.

„Nu am cerut nimic de la nimeni, pentru că încercăm să ne descurcăm singuri pentru toate nevoile copiilor. Nu este uşor, dar dulceaţa şi energia pe care ne-o oferă ne permit să atingem orice obiectiv. Unele familii ne oferă uneori mâncare şi noi le mulţumim pentru că, evident, mâncarea este întotdeauna binevenită. Am înţeles că nouă copii sunt o excepţie în Italia, dar nu şi pentru noi”, a mai afirmat Mariana.

Articolul integral AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 4.7]
rayanair anuleaza cursa Oradea Bologna

Ryanair anulează cursa Oradea – Bologna: „Nu sunt pasageri”

vanzare vila roma jumatate miliard

O vilă din Roma se vinde cu JUMĂTATE DE MILIARD de euro. ”Este un loc unic în lume”