in

Ryanair anulează cursa Oradea – Bologna: „Nu sunt pasageri”

Zborurile Oradea – Bologna, operate de Ryanair în baza contractului încheiat pe un an cu Primăria Oradea, se suspendă până pe 1 Decembrie. Hotărârea, adoptată luni de Consiliul Local Oradea, a fost luată pe fondul scăderii numărului de pasageri, în contextul celui de-al patrulea val, mai violent, al pandemiei.

Rayanair anulează cursa din cauza pandemiei

„Având în vedere scăderea numărului de pasageri pe ruta Oradea – Bologna, pe fondul pandemiei de Covid-19 am luat decizia să suspendăm zborurile în cursul lunii noiembrie, urmând ca perioada de contract cu firma Ryanair să fie prelungită cu o lună până pe 1 august 2022”, a declarat pentru BIHOREANUL, primarul Florin Birta.

Grad de ocupare de 10%

Decalarea termenului a fost oficializată luni de Consiliul Local, cu votul celor 19 liberali prezenţi în sală, printr-un act adiţional la contractul încheiat în anul 2020 de municipalitate cu firma Ryanair care beneficiază din partea municipalităţii de un sprijin financiar de 800.000 euro.

Suspendarea, fie şi temporară, a zborurilor de Bologna a fost sancţionată rapid de reprezentanţii opoziţiei. „S-a dovedit că am avut dreptate când am spus că Ryanair va pleca de pe Aeroportul Oradea.

Când am spus asta am fost făcut penibil”, a intervenit consilierul local Emilian Pavel, precizând că această cursă, care a fost „a doua ca atractivitate în perioada concediilor”, a ajuns astăzi la „un grad de ocupare de 10%”.

Cursă WizzAir anulată: 150 de români BLOCAȚI pe aeroportul din Bologna, Consulatul intervine

Scăderi generale ale gradului de ocupare

Primarul Florin Birta l-a contrazis pe Pavel: „Nu aţi avut dreptate. Ryanair nu pleacă. Ştiţi că suntem într-o perioadă epidemiologică nefericită, iar dacă vrei să pleci din România în alte ţări, venind dintr-o zonă roşie trebuie să te supui anumitor restricţii”, a explicat primarul.

Birta a afirmat că situaţia de la Oradea este general valabilă şi toate aeroporturile din România se confruntă cu scăderi ale gradului de ocupare pe parte din cursele externe.

Primăria Oradea sprijină Ryanair cu 800.000 euro

Conform contractului încheiat pe un an de către municipalitatea orădeană cu firma Ryanair, compania low-cost operează timp de un an 4 zboruri internaţionale cu două frecvenţe pe săptămână, spre Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna şi Dusseldorf (Weeze).

Anul trecut, primarul Florin Birta a anunțat că municipalitatea sprijină operatorul aerian cu 800.000 de euro. Compania irlandeză Ryanair a fost „declarată câştigătoare” în urma unei proceduri de selecţie derulate de Primărie şi Aeroportul Oradea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

roman ucis frosinone

Hoț împușcat mortal la Frosinone, în timpul unei spargeri

mariana romanca noua copii

Mariana, românca cu nouă copii, eroină în Italia: „Dacă va veni și al zecelea, va fi o bucurie”