Yvona Mardare, somelier format în Italia, a decis să se întoarcă în România, unde a atins culmile succesului. S-a născut şi a crescut în Iaşi, iar în Italia a venit la începutul lui 2010, la mama sa. «Ea este acolo din 2002. Am venit pur şi simplu, fără să mă gândesc cât voi rămâne. Am rămas aproape 5 ani, până am simţit că nu mai aparţin acelui loc.» Nu regretă că a plecat din Italia, dimpotrivă. S-a afirmat profesional și și-a găsit fericirea personală, familia fiind cel mai important lucru din viața sa.
Iată cum se prezintă pe blogul său, yvonamardare.ro:
«Ce mă califica să îmi dau cu părerea despre vinuri? O diplomă de Somelier la „Associazione Italiana Sommelier” obţinută în mai 2014, mii de vinuri degustate, sute de degustări la care am participat atât ca oaspete, cât şi că organizator, târgurile de vinuri la care am fost prezentă, zecile de cărţi citite despre vin şi experienţa ca proprietar de wine shop în care am putut observa îndeaproape piaţa vinului din România şi nu numai. La începutul lui 2018 am hotărât să mai urmez un curs de somelier şi în România, organizat de Wine Taste School, şi tot în 2018 am urmat şi cursul de Iniţiere în degustarea vinului, susţinut de ADAR.
Diploma de trainer acreditat ANC alături de experienţă enumerată mai sus, plăcerea de a lucra cu oamenii şi de a fi în centrul lor, m-au determinat să organizez degustări şi workshop-uri în care să pot împărtăşi cultura vinului cu persoanele care doresc să înveţe şi să descopere cât mai mult din misterele acestei licori.»
Întâlnirea cu meseria de somelier a fost mai mult întâmplătoare, dar a fost dragoste la prima vedere.
Cum v-ați descoperit pasiunea pentru vinuri? Cât de complicat a fost să studiați în Italia și să obțineți diploma de la Associazione Italiană Sommelier?
«În 2012 aveam deja un job stabil de ceva timp. Era frumos, a fost un job de la care am învăţat multe lucruri, dar cel mai important, să comunic cu oamenii, şi să fiu independentă. Am învăţat că a fi independent înseamnă a avea responsabilităţi, plăți, program şi disciplina în viaţă.
Cursurile la Associazione Italiana Sommelier le-am făcut mai mult pentru dezvoltarea mea personală, din curiozitate, şi pentru a face şi altceva pe lângă jobul stabil. Nu mi-a fost greu deloc, cunoşteam deja limba, iar termenii specifici i-am învăţat repede. Este un curs frumos şi interactiv, pe care nu îl poţi face decât cu plăcere. Da, pentru diploma am avut de învăţat mult, şi în perioada examenelor a fost puţin stresant, dar când ai 26 de ani, cât aveam atunci, totul pare mai uşor.»
Ați avut vreodată probleme, de orice fel, pentru faptul că sunteți româncă?
«Din punctul meu de vedere, dacă eşti o persoană care îi respecta pe cei din jur, mediul în care lucrează, locurile în care îşi desfăşoară activităţile cotidiene, şi o persoană care se respectă pe sine, e greu să ai probleme din cauza naţionalităţii. Da, am întâlnit şi rasişti, oameni plini de ură, dar am încercat mereu să le înţeleg punctul de vedere. Din păcate nu au avut de a face mereu cu cei mai frumoşi români, experienţele lor nu erau prea fericite, motiv pentru care le-am dat dreptate. Dar să aibă cineva ceva personal cu mine doar pentru că sunt româncă… nu cred că mi s-a întâmplat.»
Când și cum ați luat decizia să părăsiți Italia și să vă întoarceți în România?
«După ce am petrecut vara lui 2013 în România, m-am trezit deodată spunându-i unei prietene ca eu mă întorc la Iaşi. A fost ceva atât de spontan, încât nici mie nu îmi venea să cred ce spusesem. Dar nu a fost o decizie de moment. Am aşteptat, am cântărit foarte bine argumentele pro şi contra, mi-am terminat cursul, am economisit câte ceva ca să nu mă întorc cu mâna goală, mi-am anunţat şefii cu câteva luni înainte, am mai petrecut o vacanţă în România, ca să fiu sigură că îmi place, am început să împachetez şi să trimit încet încet lucrurile acasă, nu îndrăzneam să trimit tot odată, pentru că îmi era frică să nu mă răzgândesc. Paşii finali au fost să mă mut înapoi cu mama şi să dau acel preaviz de 15 zile la muncă. După asta am mai stat 15 zile, mi-am luat rămas bun de la toată lumea şi am plecat mai mult decât hotărâtă! Pe 14 septembrie 2014 am aterizat la Iaşi fără să-l anunţ nici pe viitorul meu soţ. Am venit şi am rămas. Şi asta a fost…»
Regretați că ați plecat? Sunteți mulțumită de viața în România?
«Nu am regretat nicio clipă până acum plecarea de la Milano. Şi au trecut deja 4 ani… Eu mă simt extraordinar de bine aici. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu îmi lipseşte nimic. A nu se înţelege prin asta că este vorba despre situaţia financiară. Pur şi simplu consider că trupul trebuie să fie acolo unde sufletul îşi doreşte. Armonia interioară ne menţine sănătoşi şi fericiţi. Am învăţat să nu mai alerg, să nu mă pripesc în a lua decizii, să îmi ascult instinctele şi eul interior. De fapt încă învăţ… şi e bine!»
Din punct de vedere profesional, ce ați reușit să realizați?
«În primul rând am decis să mă ocup de partea de vinuri, deşi sunt licenţiata la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice, departamentul Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Vinul m-a atras mai tare, dar cred că şi eu l-am atras pe el, pentru că atunci când am ajuns mi s-au deschis porţile. Sau poate mi le-am deschis singura investind totul în această afacere.
Ideea este că am reuşit să îmi perfecţionez cunoştinţele, am mai făcut şi în România câteva cursuri pentru acreditare. Momentan ţin cursuri de Iniţiere în Degustarea Vinului sau mai avansate. Unele sunt private, pentru firme şi corporate, altele publice, pentru entertainment. Colaborez cu restaurante de renume din zona Moldovei, cărora le fac listele de vinuri sau le pregătesc ospătarii pentru servirea vinului. Promovez doar cramele şi vinurile care îmi plac, fără compromisuri. Din punct de vedere profesional sunt într-o continuă dezvoltare pentru că în domeniul ăsta nu se termină niciodată studiul. Dar fac totul cu drag şi seninătate.»
Foarte mulți italieni produc vinuri în țara noastră. De ce sunt atrași de România? În domeniul vinurilor, unde se află România față de Italia?
«Nu este un secret faptul că România are un potenţial foarte mare, şi o istorie mai veche de 2000 de ani în acest domeniu. Cei care lucrează în domeniu şi vin aici, văd clar că este loc pentru a investi. România faţă de Italia? Mi-e greu să zic! Privind cifrele, destul de în urmă, dar degustând vinurile, cred că facem paşi mari înainte. Suntem într-o continuă dezvoltare. Avem tehnologii avansate şi oenologi buni. Este o ramură care creşte şi se dezvoltă de la un an la altul. Mai avem de recuperat, dar romanii sunt inteligenţi şi inovativi, deci nu va fi greu.
Avem mult de lucrat pe partea de consumator final. Unii încă nu înţeleg că vinul de calitate înseamnă şi tehnologie, nu doar zdrobirea unor struguri în grajd. Dar vin din urmă generaţii mai deschise, şi oameni care călătoresc mult şi văd diferenţele.»
Care sunt, din experiența dvs., cele mai bune cinci vinuri românești?
«Nu ştiu dacă pot sau vreau să răspund la întrebarea aceasta. Nu pot numi doar 5 vinuri. Avem mult mai multe! Plus ca… zic mereu şi repet, fiecare vin are un moment al lui. Există momente în care cel mai bun vin este rose-ul apetisant şi rece băut cu prietenii într-o zi de vară, sau acel roşu complex şi elegant băut alături de persoana iubită într-un moment dedicat doar vouă. Vinul bun înseamnă cunoaştere şi experienţe. Puteţi găsi detalii şi recomandări în The Wine Book of România a Marinelei Ardelean. Este o carte-catalog utilă oricui vrea să îşi facă o idee despre cramele şi vinurile româneşti.»
De ce credeți că România este țara cu cea mai mare emigrație din Europa? Ce nu funcționează?
«Nu pot răspunde în numele celor care pleacă… Joburi sunt… toţi antreprenorii se plâng ca nu au oameni. Salariile nu sunt mici. La Iaşi avem nevoie de oameni şi nu găsim. Eu am cunoscut tineri care voiau din prima lună 3000 de lei, când nu ştiau nimic din ceea ce urmează să facă. Nu au răbdare, nu înţeleg că lucrurile se învaţă, şi cu cât devii mai bun cu atât câştigi mai bine. Asta în unele cazuri. Există şi cazuri disperate, în care oamenii pleacă de nevoie. Dar cert e ca ţine de fiecare, nu neapărat de autorităţi, sau e mereu mai uşor să dăm vina pe alţii pentru nereuşita noastră. Personal nu înţeleg fenomenul, pentru că nu mai este ca acum câţiva ani, când chiar nu erau locuri de muncă.»
Vă gândiți să mai plecați în străinătate?
«Nu, nu îmi doresc să mai plec, îmi doresc să construiesc ceva frumos şi prosper, şi să le ofer o viaţă echilibrată copiilor mei. Dar mă gândesc că nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul, şi vreau să rămân cu capul pe umeri, şi dispusă să o iau oricând de la zero în cazul în care ceva nu merge bine.»
Sorin Cehan
