in

Italia, nu ai carnet de conducere sau nu ai împlinit 18 ani? Iată de vehicule poți conduce

Multe categorii de persoane, în special tinerii, își doresc să beneficieze de independență și de posibilitatea de a se deplasa cu ajutorul unor vehicule, dar, pentru că nu îndeplinesc anumite condiții necesare, nu pot participa la examenul pentru obținerea unui premis de conducere. Iată ce vehicule se pot conduce în peninsulă și cu ce categorii de permise de conducere.

La fel ca în țara noastră, în Italia, pentru a conduce anumite vehicule este nevoie de cunoștințe despre regulile de circulație, de anumite abilități și de un permis de conducere. Spre exemplu, un permis de conducere este absolut necesar pentru a conduce o mașină, un cvadriciclu, o motocicletă sau o motoretă.

Astfel, unele dintre cele mai întâlnite categorii de permise de conducere sunt:

  • AM – categorie care permite conducerea unui vehicul cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă proiectată nu depașește 45 km/ora;
  • A1 – categorie care permite conducerea unei motociclete cu o capacitate care nu depașește 125 cmc și o putere care nu depașește 11kW;
  • A2 – categorie care permite conducerea unei motociclete cu puterea maximă de 35 kW;
  • A – categorie care permite conducerea unei motociclete cu o viteză maximă proiectată mai mare de 45 km/oră;
  • B – categorie care permite conducerea unui autovehicul cu o masă de până la 3.500 de kg și un număr de până la nouă locuri. Pot da examenul pentru obținerea acestei categorii de permis auto doar persoanele care au împlinit 18 ani;
  • C – categorie care permite conducerea unui autovehicul cu o masă de peste 3.500 de kg și un număr de până la nouă locuri. Această categorie se poate obține doar după obținerea categoriei B;
  • D – categorie care permite conducerea unui autovehicul cu un număr de peste nouă locuri (autobuz).

Totuși, există și vehicule care se pot conduce fără să fie nevoie de deținerea unui permis de conducere. Astfel, o persoană care nu deține un permis auto poate folosi o bicicletă, fie ea clasică sau electrică. Așadar, primul vehicul motorizat pe care îl poate folosi o persoană în Italia fără a deține un permis auto de conducere este bicicleta electrică.

În Italia, tinerii care au împlinit vârsta de 14 ani pot conduce scutere sau mopeduri, fără să aibă nevoie de un permis de conducere categoria A, care permite conducerea oricărui tip de motocicletă, indiferent de capacitate sau viteza maximă constructivă.

Totuși, tinerii trebuie să dețină categoria AM, dar, începând  cu vârsta de 14 ani, aceștia pot participa la examenul teoric și la proba practică și pot obține relativ ușor această categorie, ceea ce le va permite să se plimbe pe străzile orașelor din peninsulă și cu scuterele.

Un alt vehicul care se poate conduce fără un permis de conducere categoria B este micromașina. De fapt, pentru a conduce un astfel de vehicul este nevoie doar de un permis de conducere categoria AM. Așadar, și tinerii de peste 14 ani pot conduce aceste vehicule, cu condiția deținerii categoriei AM.

Cei ce locuiesc în Italia mai au o variantă de transport care nu presupune permis de conducere, dar deplasarea nu se face pe drumuri asfaltate, ci pe apă. Mai exact, italienii pot conduce o ambarcațiune, dar care respectă anumite caracteristici. Concret, se pot conduce fără permis de conducere bărci (cu vele sau motor) de până la 24 metri lungime, cu un motor de până la 40 CP și cu condiția de a nu naviga la mai mult de 12 km de coastă.

În general, ambarcațiunile amintite mai sus nu trebuie să fie înregistrate, să dețină un număr de înmatriculare sau să arboreze steagul italian. Singurul caz în care este nevoie de un permis de conducere pentru aceste ambarcațiuni este atunci când nava este folosită în scopuri comerciale (de transport).

sursa: avocatnet.ro


Poliția rutieră italiană în alarmă: carnete de conducere românești, false, vândute cu 1000 de euro

Carnet de conducere italian, examene mai grele

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Economia României se sprijină în continuare pe banii trimiși de diaspora: 2,3 miliarde de euro în primele opt luni ale anului

Yvona Mardare, somelier format în Italia, întoarcere de succes: «Nu am regretat nicio clipă plecarea de la Milano»