in

Guvernul României a trimis o delegație în Italia pentru rezolvarea chestiunii romilor

O delegaţie inter-ministerială din partea Guvernului României s-a aflat în perioada 5-6 noiembrie 2013 la Roma pentru a discuta cu autorităţile italiene pe tema integrării comunităţii rome.

Delegaţia Guvernului României, condusă de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, Daniel Vasile, a inclus reprezentanţii principalelor ministere cu atribuţii în domeniul gestionării problematicii comunităţii rome: Ministerul Educaţiei (reprezentant de secretarul de stat Andras Kiraly), Ministerul Muncii şi Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Interne.

La discuţiile cu autorităţile italiene au fost prezenţi, de asemenea, Ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, ataşatul pe probleme de muncă şi sociale şi responsabilul de relaţia cu comnitatea românească din cadrul Ambasadei României în Italia.

Noi și romii

Au avut loc întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale responsabile de coordonarea la nivel naţional privind chestiunile care vizează cetăţenii romi (Oficiul Naţional Antidiscriminare – UNAR – punctul naţional de contact pentru Strategia Naţională a Italiei pentru romi şi şeful de cabinet al ministrului italian pentru integrare, Cecile Kyenge), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale (reprezentanţii Primăriei Romei – din partea Asesoratelor pentru Politici Sociale şi Ocupare şi Locuire şi Prefectul Romei, Giuseppe Pecoraro).

Obiectivul urmărit de partea română a fost aprofundarea dialogului cu autorităţile italiene competente pentru a identifica posibilităţile concrete de colaborare şi a realiza proiecte comune, cu finanţare europeană, care să faciliteze integrarea şi dezvoltarea comunităţii rome din cele două ţări şi în cadrul UE.

Seria întâlnirilor delegaţiei inter-ministeriale cu autorităţile italiene continuă la Veneţia şi Milano (7-8 noiembrie 2013), unde reprezentanţii Guvernului României au programate întâlniri cu principalii responsabili de gestionarea problematicii comunităţii rome la nivel local, din partea instituţiilor Prefecturii şi Regiunii din Milano, Veneţia şi Veneto, precum şi cu reprezentanţii Comunităţii Sant’Egidio.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Despre imaginea negativă a românilor din Italia: ”Înainte erau sicilienii, acum sunt DACII”

Mădălina Ghenea are un nou iubit celebru la Hollywood