in

Un avion militar plin cu deținuți români din Italia a ajuns în România. Violatori, ucigași și tâlhari repatriați

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat, joi, că 16 condamnaţi de instanţele de judecată italiene, cu vârste cuprinse între 24 şi 59 de ani, au fost transferaţi, sub escortă, din Italia în România, cu un zbor militar, pentru continuarea executării pedepsei în sistemul penitenciar din România. aceştia sunt condamnaţi pentru furt calificat, viol, omor, tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, ameninţare sau infracţiuni rutiere.

Cei 16 deţinuţi au fost aduşi în ţară sub o escortă a Poliţiei Italiene, cu un zbor militar, de pe Aeroportul Ciampino din Roma pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

”Recunoaşterea pedepsei are ca bază legală Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului de reciprocitate în recunoaşterea sentinţelor penale, care prevăd aplicarea pedepsei cu detenţie sau măsuri privative de libertate, în scopul executării acestora în Uniunea Europeană”, a transmis IGPR, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că cei în cauză a fost condamnaţi de instanţele italiene, la pedepse cuprinse între 3 ani şi detenţiunea pe viaţă, pentru comiterea, pe teritoriul Italiei, a unor infracţiuni de: furt calificat, viol, omor,  tâlhărie, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, evadare, ultraj, ameninţare sau infracţiuni rutiere.

Transferul celor 16 persoane condamnate a făcut obiectul schimbului de date şi informaţii pe canalul cooperării poliţieneşti, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R.

Cei în cauză au fost preluaţi de pe aeroport de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în vederea încarcerării în Penitenciarul Rahova.

La întoarcerea la Roma, aeronava militară a preluat doi cetăţeni români, care erau căutaţi de autorităţile italiene în baza unor mandate europene de arestare, care îşi vor ispăşi pedeapsa în Italia (unul dintre ei fiind urmărit internaţional pentru viol, iar al doilea pentru omor).

La data de 2 aprilie, autorităţile italiene au transferat în România alţi 13 deţinuţi români, condamnaţi în Italia, pentru executare pedepselor privative de libertate în penitenciare române. Cei 13 deţinuţi au fost condamnaţi pentru diferite infracţiuni, precum viol, omucidere, sclavie, furt calificat, contrabanda, răpire si sechestrare de persoane.

Repatrierea acestor deţinuţi face parte dintr-un plan lansat de Ministerul de Interne in colaborare cu Ministerul Justiţiei din Italia pentru trimiterea unor deţinuţi prezenţi în închisorile italiene în ţările lor de origine.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

Un jurnalist italian declară că l-a văzut pe monstrul Georghe Dincă la Bari. «Era într-o rulotă cu o doamnă»

Italia anunță că România va primi migranți din Mediterana, în cadrul „repartizării automate” negociate la Bruxelles