in

Cristian Rizea, cercetat de DNA în ţară, deschide filială PSD la Torino

Deputatul PSD Cristian Rizea, preşedintele PSD Diaspora, va inaugura pe 2 iulie filiala partidului la Torino. Este prima ieşire în Italia a deputatului Rizea, după ce Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret a anunţat că deputatul PSD este anchetat de DNA, pentru nereguli în utilizarea fondurilor europene. Este acuzat de deturnarea a 1,1 milioane de euro din banii europeni. Rizea va trebui probabil să le explice participanţilor la inaugurarea de la Torino cum a ajuns să aibă un dosar penal la DNA. Deputatul a intrat şi în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care vrea să-i confişte 300.000 euro din avere. Cristian Rizea spune că totul este o comandă politică a actualei puteri.

Potrivit unui comunicat al PSD Diaspora, Sâmbătă, 2 iulie, orele 10:30, va avea loc conferința de înființare a filialei PSD Torino, în prezența presedintelui PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea. «Această acțiune face parte din programul PSD Diaspora de a inaugura filiale PSD în orașele cu comunități mari de români, pentru a veni în ajutorul românilor plecați din țară și pentru a le oferi acestora posibilitatea de a se implica în viața politică și socială.», se spune în comunicat.

Liderul PSD Diaspora a menționat faptul că își propune să formeze și la Torino o echipă puternică și motivată, capabilă să îi reprezinte pe toți românii și să lupte pentru interesele acestora. „Deschiderea acestei organizații este un pas înainte în acțiunea PSD Diaspora de integrarea a comunităților de români în viața socială și politică din Italia.” a declarat Cristian Rizea. Conferința va avea loc pe Via Corso Taranto, numarul 19/C.

Este a treia filială a PSD Diaspora care se deschide în Italia, după cele de la Milano şi Roma.

Dosar penal

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST) a anunţat pe 15 iunie, într-un comunicat, că a fost notificată de Comisia Europeană să restituie 1.091.000 de euro din fonduri europene, cheltuite ilegal de către Agenţia pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor între 2003 şi 2005, când la conducerea sa se afla actualul deputat PSD Cristian Rizea.

În comunicatul ANST se mai vorbeşte despre cercetările pe care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) le face în legătură cu modul de utilizare a fondurilor europene. În două dosare este cercetat şi Rizea:

«În ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene nerambursabile acordate Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor , pentru perioada 2003-2005 sunt efectuate cercetări de către Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul penal 27/P/2011, în care învinuit este şi fostul director de la acea vreme al ANSIT- actualul deputat Cristian RIZEA.

În dosarul nr. 27/P/2011, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev de art. 182 alin. 1, 2 din Legea nr. 78/2000, în ceea ce priveşte modul de utilizare a sumei de 3,985 milioane de euro acordată Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor, în perioada 2003-2005 în baza Acordurilor privind acţiunile descentralizate, acorduri semnate de către domnul Cristian Rizea.

În dosarul penal nr. 89/P/2007 s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de Rizea Cristian, Popa Gheorghe, Dicea Irina Olguţa şi Ciurilă Gheorghe în ceea ce priveşte modul de utilizare a fondurilor europene nerambrusabile în cadrul contractelor de parteneriat.», se spune în comunicatul ANST.

Rizea neagă acuzaţiile

Deputatul Rizea a negat, într-un comunicat de presă, informaţiile apărute pe site-ul ANST. El spune că poate demonstra că banii respectivi s-au dat într-o perioadă când el nu conducea Agenţia pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor, ci în anii precedenţi. Dar Uniunea Europeana cere banii pentru perioada 2003-2005, când Rizea era la conducere, de unde a fost schimbat în 2006.

„Cei de la putere aruncă afirmaţii nefondate şi neadevărate! Eu pot demonstra presei prin acte, că suma despre care se vorbeşte se referă la perioada anilor 1999, 2000 şi 2001, perioada în care eu nu lucram la aceasta instituţie”, se mai arată în comunicatul lui Rizea, care şi-a făcut şi un site personal, pe care a publicat documente despre care susţine că atestă achitarea datoriei de 1.018.581,47 euro către Comisia Europeană şi a faptului că datoria aparţine conducerii ANST, înainte ca el să fie la conducerea acestei agenţii.

Confiscarea averii

Situaţia s-a complicat însă. Conform unei ştiri jurnalul.ro din 29 iunie, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că solicită confiscarea a 300.000 de euro din averea deputatului. Potrivit inspectorilor ANI, deputatul PSD nu a trecut în declaraţia de avere toate veniturile dobândite în timpul exercitării funcţiei de deputat în Parlamentul României, în anii 2009 şi 2010.

După ce ANI a verificat averea lui Rizea şi a soţiei acestuia, a constatat că există o neconcordanţă între veniturile care apar în declaraţia de avere şi bunurile deţinute de cei doi soţi. Este vorba de aproximativ 300.000 de euro, potrivit Antena3.

Inspectorii ANI au descoperit că averea deţinută de soţii Rizea, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de aproape 400.000 de euro. Asta în condiţiile în care Cristian Rizea pomenise în declaraţia de avere venituri totale obţinute de el şi de soţie de doar 70.000 de euro. Deputatul PSD este bănuit şi de spălare de bani. Este vorba de două tranzacţii bancare suspecte în valoare de 700.000 de euro şi 200.000 de euro. Totodată, Rizea nu a plătit impozit la stat pentru două tranzacţii imobiliare efectuate în martie 2006, contra sumelor de 210.000 de lei şi respectiv, 190.000 de euro.

În urma celor constatate, ANI a sesizat Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În urma anunţului ANI, Cristian Rizea se apară, spunând că totul este o comandă politică: “Este o mizerie şi zâmbesc la lucrurile astea. Este o chestie făcută pentru a pune pumnul în gura celor care sunt incomozi în Opoziţie„, a susţinut Cristian Rizea, într-o intervenţie la Antena 3. Deputatul a spus că cei 300.000 de euro care nu ies la socoteală sunt “un împrumut pe care l-am luat şi l-am înapoiat la câteva luni. Există şi o declaraţie notarială în sensul acesta”. Social democratul susţine că a luat 300.000 de euro de la o persoană fizică pentru o investiţie imobiliară, proiect la care a renunţat când a venit criza şi a înapoiat banii.

“Este un abuz ANI, care nu are atribuţii să cerceteze perioada în care eu nu eram parlamentar”, a mai spus Rizea despre alte acuzaţii ale ANI.

UPDATE 30 iunie

Comunicat Cristian Rizea: ANI lucreaza la comanda politica

Precizez pe aceasta cale ca lucrurile aduse in discutie de Agentie sunt doar minciuni, o comanda politica a PDL, iar actele pe care le detin dovedesc ca nu am facut nimic ilegal.

Mentionez de asemenea ca am primit citatiile de la ANI doar miercuri, 29.06.2011, ora 18:00, dupa ce Agentia, tot miercuri, dar dimineata la ora 07:00, a facut public un comunicat pe subiectul acesta. E normal ca intr-o tara democratica mai intai sa fii acuzat, sa afli din presa, iar abia apoi sa primesti instiintarea legala? Problema este de fapt ca nu au interesul sa ma citeze in mod corect, pentru ca ar fi insemnat disparitia oricarei spete in ceea ce ma priveste.

ANI vorbeste de presupuse fapte ce au avut loc de fapt in in perioada 2006-2007, perioada in care nu eram parlamentar, ANI avand atributii doar pe perioada in care cel cercetat ocupa o functie de demnitar. Cu toate acestea, voi pune la dispozitie toate documentele necesare clarificarii acestor false acuzatii, chiar pentru perioada in care ANI nu ar avea nicio abilitate legala, tocmai pentru a demasca minciuna Agentiei.

ANI anunta in presa ca a trimis dosarul in instanta, fapt nul de drept din moment ce persoana in cauza nu a fost instiintata de vreo actiune legala impotriva sa.

E pacat ca Guvernul foloseste ANI doar impotriva celor care nu se aliniaza la politica actulului regim. Asta este singura strategie prin care actuala conducere a statului doreste sa scoata tara din criza – atacul la oameni incomozi din opozitie si fabricarea de dosare.

Cristian Rizea
Deputat PSD
30.06.2011

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O româncă de 33 ani şi-a dat foc la Urbania şi a murit

Cele mai sigure țări din lume