in

Mormonii au înființat 5 filiale PSD în Austria: ”Mai urmează două!”

”PSD Diaspora continuă periplul înfiinţărilor de organizaţii locale”, se scrie într-un comunicat primit la redacție din partea PSD Diaspora. Comunicatul anunță înființarea filialei PSD Austria în cinci mari orașe, Viena, Linz, Salzburg, Gratz, Klagenfurt, urmând ca în cel mai scurt timp să mai fie înființate două în localități diferite.

Președintele PSD Austria este Vasile Pasăre, care, în profilul Facebook apare ca membru conducător (”elder”) al  ”The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints”,  o Biserică creștină restauraționistă, membrii săi fiind numiți mormoni în toată lumea.

Până la înființarea acestei filiale în Austria, nu se mai știa nimic despre vreo activitate a PSD în această țară din 2014. Atunci, fosta președintă a organizației, Laura Hant (actual președinte al asociației ”Mihai Eminescu” din Viena) a publicat o scrisoare intitulată “PSD Austria nu mai există”, prin care anunţa că se retrage din toate funcţiile politice.

Iată comunicatul integral:

”În această perioadă, în care PSD SUA continuă, într-un ritm extraordinar, înfiinţarea de organizaţii şi ulterior realizării unor noi organizaţii locale în PSD Belgia şi PSD Spania, nici PSD Austria nu se lasă mai prejos.

Încurajat de tot mai mulţi români, care au decis să locuiască, să muncească ori să studieze în Austria şi care şi-au exprimat dorinţa de a se implica politic, simpatizând cu doctrina social-democrată, preşedintele PSD Austria, Vasile Pasăre, a reuşit, într-un un timp record, să înfiinţeze pe teritoriul Austriei un număr de 5 organizaţii, urmând ca în următoarea săptămână să mai înfiinţeze încă două.

“Implicarea cât mai multor români, plecaţi în alte state, în viaţa politică, economică, ştiinţifică, socială, culturală a ţării, reprezintă o prioritate pentru Partidul Social Democrat. Având în vedere anul electoral în care ne aflăm şi apropierea cu paşi repezi a alegerilor europarlamentare, tot mai mulţi români plecaţi în afară şi-au exprimat intenţia de a face parte din Partidul Social Democrat, de a fi activişti adevăraţi, pentru a se implica în procesul electoral. Le mulţumesc, pe această cale, pentru că au încredere în valorile social-democrate şi pentru faptul că atunci când mă deplasez în statele în care românii noştri şi-au creat o viaţă nouă, aceştia participă la întâlnirile organizate, aducându-ne la cunoştinţă problemele cu care se confruntă, fapt care facilitează implicarea noastră în rezolvarea acestor situaţii”, a transmis preşedintele PSD Diaspora, Lilla Debelka.

Astăzi, PSD Austria reprezintă una din multele organizaţiile PSD puternice din lume, având filiale în Viena, Linz, Salzburg, Gratz, Klagenfurt.”

Preşedinte PSD Diaspora,

Lilla Debelka

Politica românească nu face altceva decât să dezbine românii din diaspora

Patriarhul Daniel: «Să nu-i uităm pe fraţii noştri, românii aflaţi printre străini»

A Înviat cu Adevărat! Pentru noi toți. Pentru toate neamurile.