Menu
in

Massa Carrara, bandă de hoți români destructurată, pradă de peste 100.000 de euro

Au comis zeci de furturi de la începutul anului 2017 și până în prezent. Nu făceau distincție, furau tot ce le pica în mână: obiecte de grădinărit sau folosite în construcții, obiecte din aur sau argint, tablouri, computere, televizoare, etc. în valoare de peste 100.000 de euro. Banda era formată din 6 români și un italian.

Banda a fost destructurată zilele trecute după o colaborare între mai multe echipaje ale carabinierilor din trei localități: Massa, Pontremoli și Carrara. Au fost arestate 7 persoane, 4 dintre ele fiind duse la închisoare, celelalte 3 fiind reținute la domiciliu sau li s-a interzis să părăsească provincia Massa Carrara.

Investigațiile s-au realizat nu doar la domiciliul persoanelor arestate, ci și la casele sau apartamentele rudelor acestora, toate cu reședința în localitatea Massa.

La conferința de presă organizată de carabinieri, aceștia au explicat că hoții operau în special noaptea, iar vizate erau în special magazinele și casele nelocuite de pe litoralul din provincia Massa Carrara.

”Cuibul” hoților, situat într-o casă din Massa, a fost descoperit încă din luna martie a acestui an. Acolo depozitau hoții majoritatea obiectelor furate.

Doar în perioada februarie 2017 – martie 2018, banda a dat peste 30 de lovituri, unele dintre obiectele furate fiind restituite proprietarilor. Hoții au furat obiecte de grădinărit sau folosite în construcții, obiecte din aur sau argint, tablouri, computere, televizoare, etc. în valoare de peste 100.000 de euro.

Anihilată banda spărgătorilor de garaje, furau din Perugia, Foligno și Spoleto, pradă de zeci de mii de euro

Lucca, banda prădătorilor, prinși când încercau să arunce în aer un bancomat, au atacat polițiștii cu topoare și ciocane

Furturi și jafuri în toată Sicilia, români organizați în bandă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version