Pensionar italian în Costa Rica: «Aș fi sinucigaș să mă întorc în Italia»

”La 50 de ani în Italia ești considerat bătrân, aici mă simt viu. Să mă întorc? O sinucidere”

Claudio Farinelli a decis, la 64 de ani, să plece din Italia. Acum are 71 și se bucură de viață ca la tinerețe. Il Fatto Quotidiano prezintă povestea unui emigrant la vârsta a treia.



Nu a trăit niciodată în străinătate, dar în pragul a 64 de ani și la câteva luni până la pensionare, Claudio Farinelli și soția sa au decis să se mute în Costa Rica, unde au deschis o agenție imobiliară. ”În Italia ești inutil, nimeni nu-ți ia în considerare experiența. Mai mult, experiența are un cost, mai bine angajezi tineri de exploatat”.

”În Italia la 50 de ani ești deja considerat bătrân. Și când ești bătrân, în Italia ești inutil”. Acesta este motivul pentru care Claudio Farinelli s-a mutat în America Centrală: ”Îmi pare rău, dar deși am 71 de ani nu mă simt deloc bătrân”. Nu a trăit niciodată în străinătate, dar în pragul a 64 de ani și la câteva luni până la pensionare, Claudio Farinelli și soția sa au decis să spună adio orașului Torino, înlocuindu-l cu peisajele blânde din Costa Rica. ”Cum ar fi fost viața mea dacă nu m-aș fi mutat aici? Nici nu vreau să mă gândesc, față de ceea ce însemna viața de zi cu zi în Italia, eu aici sunt viu”.

Dar cum se întâmplă ca un pensionat care a trăit întotdeauna în Italia să ajungă să-și petreacă ultima parte din viață dincolo de Ocean? Vinovat a fost internetul când, din pură întâmplare, Claudio și cea care avea să-i devină soție se întrebau curioși care erau țările din lume cu cea mai înaltă calitate a vieții. A apărut numele de Costa Rica și, deși nu cunoșteau pe nimeni în acea țară, un imbold de curiozitate a făcut cuplul să-și petreacă concediul tocmai acolo în 2015. Scenariul se repetă din 2006 până în 2009, când în fiecare an timp de o lună Costa Rica devine destinația de vacanță a lui Claudio și a partenerei sale. ”Încet-încet ne-am îndrăgosit de oameni, amabili, cordiali, disponibili”.

Și astfel, în timp ce anii treceau și pensionarea se apropia, în 2010 ultima vacanță s-a transformat într-o mutare definitivă la Liberia, în nord-vestul țării.

”Am investit toate economiile noastre în achiziționarea a două case – povestește bărbatul de 71 de ani născut în localitatea emiliană Comacchio, dar care și-a trăit mare parte din viață la Torino – cea în care locuim și o a doua casă închiriată, care ne furnizează jumătate din venitul necesar pentru a trăi decent”.

Cu toate acestea, mutându-se în America Centrală, Claudio și soția sa nu au ales să trăiască din profitul de pe urma economiilor lor. ”Nu pot să stau degeaba, în concluzie nu vreau să o fac pe pensionarul”. De fapt, după o viață petrecută mai întâi ca patron de restaurant și apoi ca șef al unei agenții de vânzări, odată ce s-a mutat la Liberia bărbatul de 71 de ani a deschis o agenție imobiliară pentru a-i ajuta pe europeni și pe americanii din SUA să facă aceeași alegere cu a lui, adică să achiziționeze terenuri construibile și case în Costa Rica. În plus, agenția îi ajută pe noii costaricani să deschidă conturi curente, societăți și să obțină rezidența. ”Nu mă simt over 70, am renunțat la fumat, înot mult și pescuiesc în mod regulat sub apă”, povestește Claudio cu ochelari de soare și bandană în jurul părului alb.

Locurile în care s-a născut îi lipsesc, însă în Italia Claudio ar fi doar un bătrân pensionar.

În Italia ești inutil deja la 50 de ani, nimeni nu-ți ia în considerare experiența. Mai mult, experiența are un cost, mai bine să angajezi tineri de exploatat. Din fericire eu întotdeauna am lucrat pe cont propriu, însă diverși amici de-ai mei au avut dificultăți la reintrarea în lumea muncii după o anumită vârstă”.

Cu toate acestea, nu e numai o chestiune economică care îl determină să rămână în micul stat central-american, este și filosofia care, potrivit lui Claudio, îi determină pe costaricani să-i respecte cu adevărat pe cei care au câțiva ani în plus. ”Cozi preferențiale la instituții și bănci și reduceri de 5% la farmacie, supermarketuri și magazine pentru cei care au de la 65 de ani în sus. Asta, indiferent dacă ai cetățenia sau ești străin: dacă ești bătrân meriți oricum respect”.

Unicul motiv care i-a rămas cuplului pentru a se întoarce o dată pe an în Italia este menținerea relațiilor cu amicii și rudele. ”Altfel nu m-aș întoarce niciodată să trăiesc. La vârsta mea, aș considera-o sinucidere”.