in

Româncă de 32 de ani, moartă în accident de circulație în apropiere de Bologna, impact violent pe contrasens cu o mașină

Marilena Andreea a murit în Italia, în timp ce se ducea la muncă. Avea doar 32 de ani, era mamă şi soţie şi trăia la Ozzano, împreună cu familia. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de joi, 31 ianuarie, în timp ce femeia se îndrepta spre locul de muncă, relatează presa italiană, citată de observator.tv. Mașina condusă de româncă, un Renaut Twingo, s-a ciocnit violent cu o mașină care circula din direcția opusă. Se pare că autoturismul româncei a intrat pe contrasens, într-o curbă.

Marilena Andreea Luță Dumitrescu era din Craiova și locuia împreună cu soțul său la Ozzano, în apropiere de Bologna. Ea a plecat, ca de obicei, spre locul de muncă, însă nu a mai ajuns. În urma accidentului, Andreea și-a pierdut viața pe loc.

În cealaltă mașină implicată în accident se afla un italian, împreuna cu o femeie şi fiica sa în vârstă de numai 3 ani. Din fericire, cei doi adulţi au scăpat nevătămați, dar copila a ajuns la spital, fără ca viaţa să-i fie pusă în pericol..

Polițiștii încearcă să-și dea seama care au fost cauzele producerii accidentului, inițial existând suspiciuni că pe stradă era gheață, însă această ipoteză a fost infirmată.

Manfredonia, o româncă și fetița ei de câteva luni, moarte într-un accident de circulație în urma unui impact frontal

Accident mortal pe autostradă la Venezia, ciocnire violentă între un microbuz românesc și un camion

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Campobello di Licata, prins după ce a spart un apartament al unei pensionare. Iată ce-a furat

Violată de români rezidenți, despăgubită de statul italian numai cu 4.800 de euro. «Sumă ridicolă»