in

Cazul fetiței române violate și ucise la Benevento: după 3 ani va fi deshumată. ”Unul dintre cele mai pline de cruzime din Italia”

Maria Ungureanu, fetița româncă violată și ucisă în Italia, va fi deshumată după 3 ani, pentru o nouă autopsie. Procurorii încearcă să aducă noi probe pentru a prinde criminalul, aflat încă în libertate. Cercetările au dus către un român, Daniel Ciocan, care a fost acuzat de crimă. Sora suspectului, de asemenea, a fost acuzată de implicare în acoperirea urmelor asasinatului. Criminalul este, însă, în continuare, liber. Ancheta nu s-a oprit doar la tânărul care a fost și adus în fața justiției.

De trei ori, cei doi, care se declară nevinovați, au fost aduși în fața justiției, iar de fiecare dată au scăpat, pe motiv că probele nu sunt suficiente. Cum însă, anchetatorii italieni vin cu noi probe și vor să facă investigații genetice, pentru căuta ”urme biologice” pe un nasture, o pereche de pantaloni scurți și un tricou, haine care au fost găsite la locul crimei,

Procurorii italieni iau în calcul mai multe variante legate de identitatea criminalului. Inclusiv părinții au fost investigați, tatăl copilei fiind și el pe lista suspecților.


Violuri multiple

Autopsia a dezvăluit moartea prin înec dar şi ceva cu mult mai neliniştitor. «Deşi avea numai 9 ani, micuţa Maria suferea de mai mult timp violuri. Şi este imposibil ca nimeni să nu-şi dea seama de nimic până în ziua morţii sale». Această indiscreţie şocantă a fost relatată de săptămânalul Giallo, şi subliniază cum violul constatat de medici nu este un episod izolat.

Fetiţa era molestată de mai mult timp şi este posibil ca cineva să fi cunoscut foarte bine dramatica realitate în care trăia Maria Ungureanu. Părinţii au dezminţit în această privinţă orice atitudine a unicei lor fiice în măsură să trezească suspiciuni, însă anchetatorii continuă să se întrebe cum este posibil ca nimeni să nu fi observat nimic straniu la fată. După cum s-a subliniat pe timpul transmisiunii Quarto Grado, este aproape imposibil ca Daniel Ciocan, unicul anchetat, să fie implicat în violuri. Maria Ungureanu i se adresase tocmai lui în seara morţii sale şi în mod dificil o victimă a unor violuri îşi caută molestatorul.

După cum relatează agenţia Ansa.it, legat de munca criminaliştilor în dosarul Mariei Ungureanu, cazul ar fi fost definit drept unul dintre cele mai pline de cruzime. Acest fapt a fost dezvăluit de avocatul Fabrizio Gallo, care reprezintă familia micuţei victime: «Potrivit criminaliştilor de la RIS din Roma, cazul Mariei, fetiţa de aproape zece ani violată şi ucisă pe 19 iunie la San Salvatore Telesino, în provincia Benevento, este unul dintre cele mai crude cu care a avut de-a face Departamentul de Investigaţii Criminalistice în Italian».

Potrivit informaţiilor reieşite din anchetele în curs, accentul ar fi pus pe câţiva tineri români aflaţi la bordul unei furgonete albe zărită în zona caruselelor, la mică distanţă de locul găsirii cadavrului Mariei Ungureanu.

Examen medico-legal: micuța Maria, fetița română găsită moartă în piscină, a fost violată

Vânătoarea asasinului micuței Maria. ”Îl primeam în casă. Îl ajutam. Răsplata? Ne-a violat şi ucis fetiţa”