in

Hacker român de 54 de ani din Roma, fraudă de 12.000 de euro de la un institut din Padova

Un român de 54 de ani, C.G., rezident la Roma, este acuzat de fraudă informatică, după ce a reușit să păcălească un institut de formare, Dieffe din Noventa Padovana.

Un hacker a spart sistemul informatic al institutului, interceptând și redirecționând o plată primită. După denunțul părții vătămate, carabinierii au descoperit persoana care se ascundea în spatele misteriosului hacker, denunțând un român rezident la Roma.

Cei care au efectuat ancheta și au ajuns la hackerul C.G. au fost carabinierii Noventa Padovana, sesizați de către titularii academiei profesionale Dieffe, un cunoscut institut de formare profesională cu sediul în via Risorgimento. Alarma s-a dat când au realizat lipsa unui transfer de 12 mii de euro pe care grupul ar fi trebuit să-l încaseze la începutul lunii iulie. Nu a mai intrat niciun ban și o serie de verificări interne au relevat faptul că sistemul informatic al institutului a fost spart.

Cu ajutorul anchetatorilor, s-a stabilit ă plata a fost redirecționată din contul curent al Dieffe la cel al altei companii, printr-o tranzacție prin intermediul serviciilor bancare la domiciliu. În vârstă de 54 de ani C.G. s-a născut în România, dar locuiește la Roma. Anchetele au arătat că el a fost cel care a interceptat transferul în 2 iulie, trimițându-l către cealaltă companie. În timp ce bărbatul a fost denunțat pentru fraudă computerizată, acum se cercetează poziția exactă a companiei beneficiare, pentru a clarifica dacă C.G. a acționat în numele unor terți.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un partid politic îl propune pe Tudor Chirilă pentru funcția de ministru al diasporei

Guvernul italian vrea să introducă Loteria bonurilor fiscale, la fel ca în România: „Vom schimba stilul de viață al italienilor”