in

Rimini, sex gratuit în schimbul protecției, carabinier condamnat la închisoare datorită declarațiilor unei românce

Un fost carabinier a primit doi ani de închisoare după ce, la o anchetă deschisă împotriva lui a fost recunoscut de o prostituată româncă. Italianul i-a pretins femeii să întrețină relații sexuale în schimbul protecției sale.

Sex gratuit în schimbul protecției. Asta pretindea un fost carabinier italian de la prostituatele pe care ar fi trebuit să le alunge de pe străzile din Rimini. Evenimentele datează din anul 2013 când bărbatul era încă militar al armei la Rimini. Ulterior acesta a părăsit sistemul  militarizat, potrivit presei italiene.

Bărbatul și-a aflat recent pedeapsa pentru faptele sale: a fost condamnat la doi ani de închisoare. Deși militarul a negat întotdeauna acuzațiile, procurorii au concluzionat că bărbatul se face vinovat de faptele care i se imputează. Cea care a contribuit decisiv la condamnarea sa este o prostituată româncă, care a confirmat că a fost de acord să întrețină relații sexuale cu militarul italian, contra protecției pe care acesta i-o oferea.

Însă nu la fel de bine i-a mers „târgul“ cu alte două prostiuate de origine bulgară, care de altfel l-au și denunțat pe bărbat pentru că le-a pretins servicii sexuale pentru a le lăsa în pace să își practice în continuare „meseria“. Acestea au spus că, după ce bărbatul se prezentase împreună cu un alt coleg pentru un control de rutină al documentelor, el s-a întors a doua zi, îmbrăcat civil, cerând servicii sexuale gratuite în schimbul „protecției”, mai precizează presa italiană.

Totuși, militarul se baza pe „experiențele“ anterioare. O prostituată româncă îi căzuse în plasă și acceptase schimbul, povestind în fața instanței că această legătura se desfășura de câteva săptămâni. Românca l-a recunoscut pe soldat, care a ajuns anchetat pentru luare de mită și foloase necuvenite, primind astfel condamnarea la închisoare, în primă instanță.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Veste bună pentru românii din Italia: Guvernul vrea să renunțe la taxele de autostradă, conform presei române. De fapt…

Ce trebuie să faci de Revelion pentru a avea succes în anul nou?