in

Cătălin Mustățea din Verona mobilizează românii la vot

Cătălin Mustățea, un român stabilit la Villafranca (provincia Verona), mobilizează românii din localitate să se înscrie pe listele electorale și să voteze, chiar dacă nu există niciun candidat român. Cotidianul veronez L’Arena, vorbind despre alegerile locale din 26 și 27 mai, spune că în ultimele săptămâni s-au înscris pe listele electorale suplimentare circa o sută de cetățeni români rezidenți la Villafranca.

Suntem câteva sute care vrem să votăm”, explică Cătălin Mustățea, reprezentant al asociației „Momento zero”, înființată aici în urmă cu câțiva ani în sprijinul comunității române din oraș, care numără circa 1.100 de persoane. „Mulți vor să voteze, suntem o comunitate foarte mare și suntem integrați”.

Mustățea, român de 32 de ani rezident la Villafranca cu familia, s-a ocupat de informarea comunității, scrie L’Arena: „În aceste săptămâni am avut grijă să informez cetățenii străini comunitari că potrivit legii au dreptul să voteze la alegerile locale și la europene, în țara în care au rezidența. Este un aspect pe care nu-l cunosc, pentru că lucrează și nu știu limba sau legile. Dar e bine să fie informați”.

Este o materie pe care Mustățea o cunoaște bine: la ultimele alegeri locale din Verona a candidat pentru un partid socialist, „însă fără a obține voturi suficiente pentru a intra în consiliu”, mai scrie L’Arena.

De fapt, nu a obținut niciun vot. La Verona au fost cinci candidați români anul trecut: Adrian-Ioan Sgaroiu a obținut 10 voturi, Iolanda Negro 2 voturi, Nicoleta Nina Onică doar un vot, iar Mustățea și Deac Palagă nu au obținut niciun vot.

Ar putea încerca să candideze acum la Villafranca, localitatea de rezidență, unde deține și o asociație. Dar Mustățea nu confirmă intenția sa de a candida și nici nu o neagă, subliniind însă importanța pe care ar avea-o un consilier local străin: „Am vota pentru o persoană care ne cunoaște necesitățile și care ar vorbi în numele nostru în consiliu prezentând la Primărie dificultățile noastre. Ar fi un punct de referință pentru a obține de la Primărie informațiile utile care privesc populația străină, de la sănătate la social, și până la servicii”.

„Chiar s-ar putea crea și o structură de referință pentru străini la municipiu. Alegerile sunt singura modalitate pe care o avem pentru a ne exprima, dacă nu o facem acum va trebui să stăm tăcuți alți cinci ani”. Posibilitatea de a atrage câteva sute de voturi nu a trecut neobservată de candidații din Villafranca. Unii au susținut inițiativa de informare a străinilor demarată de Mustățea, alții au văzut deja în el un aliat interesant: „Acum încercăm să ne organizăm și să răspândim vestea acestui drept la vot. Apoi ne vom gândi la eventuale alianțe”, încheie Mustățea. „Sunt aproape sigur că vom reuși să avem un consilier”.

 



 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Îngrijitoare, 19 euro în plus la salariu

”La Roma îmi lipsește mămăliga”