in

Povestea de succes a unei românce din Italia: ”Viața poate fi luată de la capăt, dacă vrei cu adevărat”

Vrîncean Camelia Mihaela are 48 de ani și este originară din Suceava. Ne-a scris povestea ei în speranța că ”poate inspiră pe cineva, că viața poate fi luată de la capăt dacă vrei cu adevărat, dacă ai voință, dacă ești perseverent”.

De mai bine de 12 ani în Italia, românca și-a construit o familie deosebit de frumoasă și a terminat Facultatea de Litere și Științele Comunicării. ”Am luat licența cu 10 cu felicitări și facultatea am terminat-o cu 9,67, la 44 de ani.”, ne-a spus ea.

Iată povestea ei…

”Povestea mea în Italia începe în anul 2007, când am făcut o călătorie în Sicilia. Nu vorbeam limba italiană deloc, doar ceva engleză. Am rămas fascinată de Sicilia și la întoarcere, în România, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi cumpăr un dicționar român-italian și o carte de gramatică a limbii italiene. Astfel am început studierea limbii. Cam la un an după aceea, într-un restaurant din Suceava am cunoscut un italian venit în vacanță și uite-așa ne-am îndrăgostit și apoi ne-am căsătorim.

M-am mutat în Italia și mi-am dedicat timpul studiului limbii italiene, cam 6 ore pe zi. Neavând copii, dorința noastră cea mai mare era să avem unul. Și uite-așa a venit pe lume comoara noastră, Massimo, în noiembrie 2010. Mă dedicam creșterii copilului și eram în căutarea unei noi meserii. Cea de contabil și așa nu mă mai atrăgea deloc dar nici cea de ”badante” nu-mi făcea cu ochiul. Colaboram cu o asociație culturală care-mi propune un part-time într-un birou de informații turistice, și ghid turistic  mai ales sâmbătă și duminică. Am învățat istoria orașului Termoli, oraș port la Marea Adriatică, și am acceptat provocarea. Ce emoții! Faptul de a reuși cu brio mi-a dat o foarte mare încredere în mine însămi.

Fiind în vacanță în România, în vara anului 2012  îmi trece prin cap ideea de a mă înscrie la Facultatea de Litere și Științele Comunicării, Română-Italiană. Se dădea posibilitatea celor care locuiesc și lucrează în Italia să se înscrie la învățământ de zi. Mă înscriu și iată-mă studentă la 41 de ani, cu un copil de 2 ani  și cu emoții de adolescență, făcând față unei noi provocări.

Am cumpărat cursurile de la o colegă ce frecvența deja facultatea și am început să vin de două ori pe an pentru a susține examenele (sesiunea de iarnă și cea de vara).  Soțul m-a susținut, își lua concediu și stătea cu copilul nostru în timp ce eu plecăm. Câte emoții! Mă trezeam la ora 5 dimineață pentru a studia. Gramatica română în facultate îmi părea chineză la început, apucă-te de latină, și eu parcă întineream pe băncile școlii.

Lucrarea de licență am dat-o în literatură italiană având titlul “Linguaggio teatrale in Pirandello”, adică limbajul teatral în Opera lui Luigi Pirandello.  Mă fascinează întreagă opera a acestui mare dramaturg sicilian , premiu Nobel pentru literatură în 1934. Am luat licența cu 10 cu felicitări, și facultatea am terminat-o cu 9,67, la 44 de ani.

Ce aventură! Acum sunt traducător și traduc documente pentru românii de aici din comunitate, împreună cu un notar,cu care colaborez și care legalizează traducerile mele. Menționez că soțul meu m-a încurajat și m-a susținut în tot acest timp. Cuvintele cu care mi se adresa erau mereu aceleași: ”Quanto sei bella” e “ Quanto șei brava”.

Nu spun că am un câștig mare dar sunt mândră de ceea ce am realizat. Eu cred că povestea mea poate inspiră pe cineva, se poate lua de la capăt dacă vrei cu adevărat, dacă ai voință, dacă ești perseverent. Mi-am trimis din țară pachete întregi de cărți. Îi am cu mine pe Eminescu, Creangă, Caragiale,etc. Am o mică bibliotecă în limba română. Cam asta sunt eu…”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ