in

Trieste, Ziua Culturii Naționale, sub semnul împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Marți, 15 ianuarie 2019, consulul general al României la Trieste, domnul Cosmin Victor Lotreanu, a participat la  un eveniment menit a celebra Ziua Culturii Naționale, sub semnul împlinirii a 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Acțiunea a fost organizată de Asociația Culturală Italo-Română “Danubio” (în cooperare cu “Associazione Romeni@Moldavi di Veneto” respectiv Asociația “George Enescu” din Sacile) și a cuprins atât alocuțiuni susținute de doamna Iulia Daniela Negru, președintele Asociației Culturale Italo-Române “Danubio” respectiv Cosmin Victor Lotreanu, consul general al României la Trieste cât și prezentări succinte ale unor creații eminesciene. Au fost dezbătute idei privind importanța lui Mihai Eminescu ca poet, prozator și publicist, au fost exprimate opinii privind perenitatea valorilor culturale românești și locul acestora în patrimoniul universal.

De asemenea a fost organizat un concurs de desene și grafică (“In memoriam Mihai Eminescu”) cu participarea copiilor (ce provin din familii ale cetățenilor români rezidenți sau din familii mixte). Lucrările prezentate cu ocazia evenimentului și inspirate din creația poetică eminesciană vor fi expuse la sediul Consulatului General al României la Trieste.

Manifestarea, desfășurată sub forma unei adevărate serate de literatură (fiecare participant a fost rugat să aducă o carte românească) a constituit un real succes, fiind prezent un număr apreciabil de cetățeni români și italieni.

Trieste, festivalul “Colindul Sfânt și Bun”, prezente grupuri de copii din 11 parohii ortodoxe din Italia

Delegație română la Trieste, cu ocazia Zilei Unității Naționale a Italiei și a Forțelor Armate Italiene

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salarii mai mari din 2019 pentru badante și colf, creșteri între 7 și 15 euro pe lună!

După 15 ani de viață chinuită în Italia a ajuns acasă, i-a plătit copilul biletul de transport