in

Certificate COVID false, vândute în Italia cu sute de euro

Anchetă de amploare în Italia, pentru a da de urmele tuturor membrilor unei rețele care vindea certificate COVID false. Documentele sunt obligatorii în peninsulă pentru accesul în restaurante, cinematografe sau săli de sport, iar mulți dintre cei care se feresc de vaccinare nu ezită să bage mâna adânc în buzunar, pentru a avea un asemenea permis de acces pe care scrie „vaccinat”.

32 de canale pe rețeaua Telegram vindeau online certificatele sanitare necesare acum în Italia mai peste tot. Mii de utilizatori s-au înregistrat pe aceste canale, unde li s-a promis ”garanţia absolută a anonimatului” pentru a primi certificatul fals în trei zile lucrătoare. Prețul: între 150 şi 500 de euro în criptomonede sau bonuri de cumpărături pe platformele de comerţ online.

Italia: Creștere semnificativă a cererii de vaccinare după introducerea certificatului verde

Operaţiunea poliţiei, denumită ‘Permis Fals’, a început cu o monitorizare generalizată a internetului şi acum are ca obiectiv identificarea administratorilor şi cumpărătorilor care au folosit aceste canale de vânzare şi altele. Administratorii sunt investigaţi pentru înşelătorie şi fals.

Green Pass obligatoriu pentru profesori şi studenţi în Italia! «Aşa evităm restricțiile», spune ministrul Speranza

Certificatul sanitar, care oferă informaţii despre vaccinarea cu schemă completă, un test COVID negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară, este obligatoriu începând de vineri în Italia pentru accesul în baruri, restaurante, muzee, teatre, cinematografe, săli de sport sau mari evenimente, cum sunt festivalurile sau concertele.

Începând din septembrie, certificatul sanitar va fi obligatoriu şi pentru transporturile pe distanţe lungi, precum şi pentru cadrele didactice, informează TVR.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia oferă un nou bonus pentru achiziționarea de televizoare noi. Cum îl puteți solicita

Politician italian, dat în urmărire în Italia şi România, prins în judeţul Iaşi cu documente false