in

Senatorul USR de diaspora Radu Mihail, încolțit de colegi: „Ați luat 140.000 de euro de la statul francez, pentru ce?” VIDEO

Zilele trecute a început, în USR PLUS Diaspora, un proces de desemnare a candidaților pentru alegerile parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020. În urma procesului de validare, în cursa internă sunt 20 de candidați pentru Camera Deputaților și 14 candidați pentru Senat.

Unul dintre candidați este actualul senator USR de diaspora, Radu Mihail. Acesta a participat la o dezbatere publică în care s-a confruntat cu alți pretendenți la nominalizare.

În timpul dezbaterii, senatorul a fost interpelat cu privire la sume uriașe primite de la statul francez, trecute în declarațiile de venit, și cu privire la relația sa cu agentul STS Robert Rucăreanu, fost consilier al premierului PSD Mihai Tudose.

Există mulți colegi de partid ai senatorului Mihail nemulțumiți de explicațiile referitoare la o firmă pe care senatorul ar fi avut-o în Franța înainte de a fi parlamentar.

Este vorba de StiD Conseil s.a.r.l., 335 Rue Lecourbe, 75015 Paris, o firmă de consultanță. Senatorul, cetățean român și francez, le-a explicat colegilor că a lichidat firma după ce a fost ales și s-a mutat în România.

Avere de împrumut

În 2017 intră în scenă Robert Rucăreanu, fost ofițer STS, devenit consiler al premierului Mihai Tudose – PSD.

Flux24.ro a descoperit că în declarația sa de avere, depusă cu ocazia acestei numiri, Robert Rucăreanu a declarat că l-a împrumutat în 2016 pe un anume Radu-Mihai MIHAIL cu 50.000 de euro. Nimeni altul decât senatorul USR pentru diasporă.

În declarația de avere a lui Radu Mihail apare însă o datorie de numai 40.000 de euro, contractată în 2016 de la Robert Rucăreanu, datorie consemnată în toate declarațiile de avere ale senatorului. În ultima declarație, din 2020, aferentă anului 2019, datoria a ajuns la 30.000 de euro și este scadentă în 2021.

Referitor la declarațiile de venituri, colegii de partid ai senatorului sunt intrigați, pe lângă împrumutul luat de la acest personaj legat de serviciile secrete, și de mari sume de bani primite din Franța.

Astfel, în declarația de la început de mandat, Radu Mihail a primit uriașa sumă de 72.000 de euro, de la „Pole emploi Ille de France” – trecută ca „ajutor întreprinzători – ARE”, deși ARE este o siglă folosită în Franța pentru a desemna „alocaţia de ajutor pentru întoarcerea la muncă”.

Conform normelor, cuantumul ARE variază în funcţie de veniturile salariale ale solicitantului pe parcursul perioadei de referinţă. Acesta este de: – 75% din salariul brut dacă salariul lunar brut al solicitantului era inferior sumei de 1020,40 euro; – 25,51 euro pe zi dacă salariul lunar brut al solicitantului era cuprins între 1020,40 şi 117,57 euro; – 40,4% din salariul zilnic brut + 10,46 euro pe zi dacă salariul lunar brut al solicitantului era cuprins între 1.845,88 şi 10.728 euro.

Orice sumă ar fi câștigat Radu Mihail înainte de a deveni senator, este imposibil ca statul francez să îi ofere 72.000 de euro ajutor pentru a se întoarce la muncă.

În următorul an, 2017, în declarația senatorului Mihail mai apare o sumă uriașă, tot de la „Pole emploi Ille de France”, tot trecută ca „ajutor întreprinzători – ARE”, în cuantum de 69.634 euro. Pe bună dreptate, colegii s-au întrebat pentru ce a primit atâta bănet.

Dacă explicația a fost legată de firmă, că banii i-ar fi folosit pentru firma Stid Conseil Paris, includerea acestor sume în declarația de venituri, pe „persoană fizică”, nu este logică, eventual ar fi trebuit trecute ca dividende din activitatea firmei.

Agentul STS preia firma

Surpriza mare este legată de preluarea acestei firme de nimeni altul decât Robert Rucăreanu, (ex) agentul STS, care în 17 ianuarie 2017 l-a înlocuit în această firmă pe Radu Mihail, demisionar, în calitate de „gerant”, schimbare înregistrată la RCS (Registre du Commerce et des Sociétés) din Paris.

Schimbarea a fost publicată de L’Itinérant, care conține anunțuri legale legate de firme.

Cu câteva luni înainte de a devenit consilierul premierului PSD, Rucăreanu a preluat conducerea firmei Stid Conseil Paris, înființată de Radu Mihail, ales senator de diaspora pe listele USR.

Istoria o știm, guvernul Tudose a stat 7 luni în funcție, până în ianuarie 2018, Robert Rucăreanu, „gerantul” lui Mihail a fost și el eliberat din funcție. Astăzi, Robert Rucăreanu este consilier al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), deci este din nou operativ (dacă vreodată a fost în rezervă).

Robert Rucăreanu, în prezent consilier al directorului STS

Potrivit CV-ului postat pe LinkedIn, Robert Rucăreanu a absolvit Facultatea Politehnica din București (1987-1992) și a urmat un master în administrarea afacerilor în Franța (2003-2005).

În perioada iulie 1994 – iunie 2001 a fost „ofițer activ” în cadrul STS, potrivit propriei prezentări.

După ce plecat din STS, el a lucrat în perioada iulie 2001 – ianuarie 2005 ca inginer la Vodafone România, în ianuarie-octombrie 2005 a fost manager la Alcatel, iar în octombrie 2005 – noiembrie 2007 a lucrat ca manager la Alcatel-Lucent. Din noiembrie 2007 până în martie 2016, R.R. a fost manager la multinaționala CISCO Systems, specializată în domeniul telecomunicațiilor, companie cu sediul central în California (SUA). Între angajamente, a avut timp să se ocupe și de firma din Franța a lui Radu Mihail!

Firma Stid Conseil Franța a fost lichidată definitiv în 2018. Dar povestea nu se încheie aici.

În România, Radu Mihail a înființat în 2016 firma Stid Conseil SRL, cu sediul în satul Cornu de Jos, județul Prahova, la care Radu Mihail este majoritar, cu 51% din acțiuni. Obiectul de activitate al firmei: consultanță în management… Ciudat este că în CV-ul public, această firmă nu apare ca și cum nu ar exista, deși firma este activă și macină datorii.  

Ce-ați făcut cu banii?

USR este un partid care și-a construit norocul electoral pe lupta contra „ciumei roșii” și a „penalilor” din PSD. Colegii de partid ai senatorului USR de diaspora și simpatizanții nu au digerat bine această legătură dintre un parlamentar al partidului și oameni de la vârful unui guvern al „ciumei” și, în plus, calitatea de „agent STS” al împrumutătorului lui Radu Mihail, ne a fost privită cu ochi buni.

Mai ales că explicațiile nu au fost niciodată satisfăcătoare, senatorul alegând calea victimizării și a categorisirii ca fiind „absurd”, „fals” și alți termeni care nu explică nimic.

Tensiunile legate de acest subiect au explodat zilele trecute, la dezbaterea online între candidații pentru nominalizarea pe listele USR PLUS în diaspora.

Evident, Radu Mihail mai vrea o dată. Dar sunt foarte mulți membri USR PLUS din diaspora care consideră că și ei ar putea reprezenta comunitatea din diaspora și ideile partidului.

George Stoica, un pretendent la nominalizare, stabilit în Franța de 10 ani, a făcut campanie ca la carte, a creat un video cu suspiciunile legate de veniturile și legăturile neortodoxe ale senatorului Mihail. Iată ce spune acesta în intervenție:

„As dori sa explic contextul, pe 9 august eu am publicat un print screen luat din declarația de avere a dlui senator cu o datorie de 40.000 de euro către dl Rucăreanu, cunoscut ca fiind mebru STS, agent STS, consilier al dlui Tudose.

Mi-a aparut o sesizare la adresa BF-ului (biroul filialei – n.r.) fix în ziua în care mi-am depus candidatura la Senat.

Și văzând această încercare de intimidare, de cenzură, am considerat, ca membru USR, indiferent dacă mâine voi mai face sau nu parte din partid, am considerat că este normal să tragem un semnal de alarmă. Mai ales pentru un post cum este acela de senator.

Tot ce am făcut, toate acele linkuri, toate acele dovezi, au fost atașate acelui video într-un comentariu, am prezentat un fapt adevărat, nu l-am considerat că este neapărat ilegal, ci mai mult imoral.

Dl Radu a venit și el cu un răspuns, în care s-a victimizat, deși ar fi putut ieși cu un bilanț contabil al firmei respective, să ne arate intrări, ieșiri, și cu asta se termina povestea.

Eu locuiesc în Franța de 10 ani, am auzit multe cazuri, am avut colegi care au aplicat pentru aceste fonduri, cunosc foarte bine acest fenomen, totuși nu cunosc pe nimeni care să fi luat 140.000 de euro de la statul francez.

Aici regulile sunt extrem de stricte cu acești bani, statul francez te finanțează ca să te poti reintegra social și să poți pune pe picioare o afacere.

Atunci când folosești acești bani în alte scopuri, nu faci altceva decât să dai un semnal negativ, faci un lucru extrem de imoral”, a spus George Stoica.

Intervenția lui George Stoica

Un alt participant la dezbatere, Florian Alexandru Iordache, a vut o întrebare foarte dură la adresa lui Radu Mihail: „Să ne explice care este gradul de prietenie și de relație cu acel agent STS și membru al guvernului Tudose, Rucăreanu, și care sunt relațiile economice, financiare, profesionale cu acea persoana mai mult decat dubioasă”.

Răspunsul senatorului Radu Mihail a fost evaziv:

„Tocmai am discutat despre atacuri, informații deformate, atacuri la persoane, la anturaj, la prieteni, am răspuns în detaliu la toate aceste întrebări, este postarea pe Facebook cu toate detaliile, este un subiect aberant, niște fabulații deosebite, pe care le demontez foarte clar în textul pe care l-am prezentat… s-a vorbit de un agent STS, nu știu dacă știți, dar STS este organizația care se ocupă de alegeri, de organizarea evidenței alegătorilor la alegeri, nu știu cine sunt agenții acestei agenturi… Știrile false se trateaza în mod regulat (sic! – n.r.), având comunicare cu oamenii care într-adevăr vor să afle despre ce este vorba. Toate sunt acuzații absolut false, legăturile cu serviciile și STS sunt false…”

Un membru din public l-a taxat imediat. Corina Haita-Falah: „Ai pierdut ocazia, Radu. In loc sa divaghezi, trebuia sa raspunzi punctual asa cum si intrebarea a fost punctuala. Zvon? Imprumutul din declararia de avere nu e zvon. E negru pe alb scris de tine. Slab si lipsa de barbatie”

Există mulți nemulțumiți între militanții USR în legătură cu lipsa de transparență a senatorului.

Toată discuția poate fi urmărită AICI

L-am contactat pe Radu Mihail, să ne pună la dispoziție „postarea” în care ar fi răspuns în detaliu (deși colegii lui spun că nu explică nimic) și i-am solicitat un comentariu cu privire la suma de 140.000 de euro primită de la statul francez. Deocamdată nu am primit răspuns.

Recapitulând, senatorul USR de diaspora deține o firmă de consultanță la Paris, primește 140.000 de euro de la statul francez, pleacă în Parlamentul României și îl numește responsabil cu firma sa din Paris pe un agent STS. Fost și actual. Agent de prim plan, având în vedere că a fost consilierul primului ministru PSD Tudose și acum consilierului directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Așa cum i-au explicat și colegii lui de partid, nu este neaparat ceva ilegal, iar 140.000 de euro nu sunt, până la urmă, vreo sumă fabuloasă. Dar lipsa de transparență și refuzul de a explica aceste detalii au creat suspiciuni. Legătura cu agentul Rucăreanu este la fel de suspectă, senatorul putea pur și simplu să explice în ce relații se află cu acesta, nu e ilegal să te împrumute cineva, fie el și agent STS. Dar fuga de un răspuns clar este suspectă.

De subliniat, în încheiere, declarația senatorului USR de diaspora despre STS: „S-a vorbit de un agent STS, nu știu dacă știți, dar STS este organizația care se ocupă de alegeri, de organizarea evidenței alegătorilor la alegeri…”

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

CRESC salariile pentru îngrijitoare și menajere, anunțul făcut de Teresa Benvenuto (Assindatcolf): „Așa se schimbă regulile pentru munca domestică”

cumpăra vechime pensie

Românii pot cumpăra ani de vechime pentru pensie. Cât costă perioada maxim admisă